Pe marginile şoselei ce străbate Ciripcăul, sat cocoţat pe o culme de unde se văd ca în palmă localităţile din jur, văile cu pîrîiaşe li iazuri ca nişte cioburi de oglinzi, se înşiruiau două rînduri de plopi piramidali.
E un sat cu oameni gospodari, înfrăţiţi cu glia. Lîngă Ciripcău specialiştii au dat de o vatră de sat din mileniul III î. Hr. şi o vatră de sat părăsit din sec. II-IV d. Hr. În ambele cazuri, pe locurile fostelor sate se găsesc bucăţi de lut ars cu imprimări de nuiele, scînduri şi bîrne care provin de la pereţii caselor făcute din lemn şi unse cu lut.
ESM afirmă că satul a fost menţionat documetnar în 1619. Într-o carte domnească, datată cu 21 noiembrie 1579, se spune despre „dresele (adică acte de cancelarie domnească emise în ţările române)... de Iancu Voievod pe giumătate dintr-o parte de sat de Ciripcău la ţinutul Soroca.” Cu regret, din textul respectiv nu putem afla şi cui i-au fost înmînate dresele respective.
În 1812 Moldova dintre Prut şi Nistru este alipită la Rusia ţaristă. Se întreprinde o catagrafie a ţinutului ocupat. Ciripcăul, în 1817, se afla în ocolul de mijloc al ţinutului Soroca, fiind atestat ca un sat de categoria A, adică din cele înstărite. Era proprietate a vornicului Ioniţă Sturza şi dispunea de 1000 fălci de fîneaţă, 800 fălci de imaş, 600 fălci de ţarină, 40 fălci de arătură de pădure, 50 de fălci de silişte, un iaz cu peşte.
Conform recensămîntului în 1859, satul avea 80 de gospodării, 265 de bărbaţi şi 238 de femei. În 1867, o parte se aflau în stăpînirea moşierului Bazili, alţii erau ai moşieresei Moruzi.
Zamfir Arbore în Dicţionarul geografic al Basarabiei (Bucureşti, 1904) scria că satul avea o şcoală elementară rusească. Aici erau 204 case, 1890 de suflete, 4 mori de vînt.
Mai multe detalii citiţi în volumul 4 Localităţile Republicii Moldova, litera C, Ci-Cor.
Sursa: Ciripcău. În: Localităţile Republicii Moldova. Vol. 4: Ci-Cor. - Chişinău „Draghiştea”, 2002. - pp. 130-138.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu