Călătorii obosiseră. Caii însetați se opriră lîngă un șipot murmurînd într-o vîlcea, sub sprinceana codrului. Drumeții descălecară, își împrospătară fețele cu cîte un căuș de apă rece, apoi unul dintre ei dezleagă de la oblîc un vas de lut cu gura îngustă și fundul ascuțit, bun de înfipt în pămînt, sorbi din el cîteva înghițituri de vin, așa cum o făceau și soldații romani după marșuri lungi și istovitoare, știind că vreo cîteva picături de vin îți pot lua oboseala ca și cu mîna.
S-a întîmplat aceasta în anul... De fapt, snul nu se știe cu exactitate. Nu s-ar povesti în filele cărții pămîntul nostru „răsfoit” cu migală de arheologi. Ei afirmă: „pe un mucel dintre Valea Părlipca și Valea Căpriței de lîngă satul Alexandru cel Bun, au fost descoperite vestigii ale culturii tripoliene, ceramică zugrăvită, două vîrfuri de săgeți din cremene, răzuitoare...” în Valea Pîrlipca ei au descoperit, sub straturi de sol, coiburi de amfore romantice... La 1,2 km de sat, spre Racovăț, pe panta din stînga văii, în vie, au fost găsite urmele unei vechi așezări omenești.
Avem la îndemînă și alte surse științifice, care confirmă ideea că viața omenească pe aceste văi și dealuri, în parte împădurite și astăzi, a existat din cele mai vechi timpuri. Astfel, cunoscutul arheolog contemporan Ion Hîncu, confirmînd aceste lucruri, mai dovedește că în preajma satului au existat două vetre de sat din sec. II-IV e.n., unde la fel sunt obiecte de uz casnic, specifice pentru epoca romană tîrzie din spațiul Carpato-Nistrean. Plugul agricultorului de mai tîrziu a amestecat vîrfurile de săgeți din epoca de piatră cu cioburule de amforă confecționate mult mai tîrziu, la cumpăna erei vechi și erei noi, făcîndu-ne să ne încrețim frunțile asupra enigmei: cine și cînd a trăit pe acest meleag al nostru, cert rămînînd faptul că pe aici și-au purtat pașii strămoșii nostrii istorici - geții și dacii. Documentele vechi atestă, în acest areal nistrean, un șir de localități cu nume coborîtoare din legende, stăpînite cîndva de mari cărturari și oșteni ai Moldovei feudale.
Numele satului este atestat în documentele de la începutul sec. XX. Satul Alexandru cel Bun, sat frumos, cu oameni harnici, întemeiat în 1924 /ESM. Vol. I, 1970/, ne amintește de țăranii de prin alte așezări omenești, sosiți încoace în urma împroprietăririi în cadrul reformei agrare din România din anii 1919-1924. În anul 1925, satul Alexandru cel Bun, alături de Racovăț, Trifăuți și Vasilcău, se afla în comuna Vasilcău din județul Soroca. În 1929, conform datelor din „Anuarul României pentru comerț, industrie, meserii și agricultură”, la Alexandru cel Bun erau 270 care, un grădinar vestit pe nume Sidor Ivanschi.
Sursa: Alexandru cel Bun. În: Localitățile Republicii Moldova.
Vol. 1: A-Bez. Chișinău, S.n., 1999, pp. 66-68.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu