marți, 29 mai 2018

Din istoria satului Bădiceni din raionul Soroca

 Există cîteva opinii privind prima menţiune documentară a satului Bădiceni. ESM afirmă că el a fost întemeiat în 1785. Din lucrarea lui V. Nicu „Localităţile Moldovei în documente şi cărţi vechi ” aflăm că el a fost atestat la 13 iunie 1599 cu denumirea Burdujeni. Această versiune o susţin şi unii locuitori ai satului. Există însă documente, care infirmă atare date. Burdujeni şi Bădiceni au fost două sate, două moşii diferite. Burdujenii au fost atestaţi, într-adevăr, la 13 iunie 1599, cînd domnitorul Moldovei Eremia Movilă a judecat litigiul dintre marele logofăt Nicoară Prăjescu şi răzeşii Havriş, Matieş, Radul şi Pricop, care întemeiaseră s. Burdujeni în hotarul s. Cotova şi Visoca, ce aparţineau lui Prăjescu, „la fîntîna La trii hîrtoape supt dumbravă”. Răzeșii afirmau că ei au uric pe acest pămînt „din pustiu” de la Vodă cel Viteaz. Cercetările au demonstrat că ei nu au dreptate. Atunci Prăjescu, recăpătîndu-și pămîntul, a căzut cu ei la învoială, dîndu-le „a patra parte dintr-un pustiu ce-i pe Căinar, ținutul Sorocii, la fîntîna Eleșeuca”. O încercare de a localiza în prezent această așezare ne aduce pe rîulețul Căinari, la confluența cu pîrîiaşul ce vine dinspre Teleşeuca, lîngă Pădurea Mare a Visocii.


Mai mult, în 1803 răzeşii de pe moşia Bădiceni şi cei de pe moşia Burdujeni s-au judecat pentru o parte din moşia Burdujeni. (L. T. Boga. Documente basarabene. Vol. XX). Atunci s-a constatat că o jumătate din moşia Burdujeni aparţinea mănăstirii Neamţ din Moldova de peste Prut, altă „polmoşie”, cum e scris în document, – răzeşilor din Bădiceni. Prima parte a moşiei, „loc pustiu”, adică fără sat, cea unde a fost satul Burdujeni, figurează în documente pînă aproape de finele sec. XIX, cînd, împreună cu moşia Cotova, va fi trecută din stăpînirea mănăstirii în stăpînirea statului rus. Cealaltă parte era proprietate a răzeşilor din Bădiceni. În 1859 ei stăpîneau acolo patru desetine de teren necultivat.
Bădicenii nu pot fi confundaţi nici cu sătucul Coropceni. La 15 septembrie 1765, în mărturia hotarnică a moşiilor Alboteni, Gropniţa, Speia şi Horceni, în calitate de martor este amintit şi „Iftimie vornic ot Bădiceni” / G. Ghibănescu. Spisoace şi zapise /. Această mărturie infirmă versiunea întemeierii satului la 1785. Peste un an se face hotărnicia moşiei Zgura, în document întîlnim din nou numele lui Iftimie vornic de Bădiceni, dar se spune şi despre „gura văii Coropcenilor”, care dădea în matca Căinarului.
Nu se pune la îndoială existenţa satului Bădiceni la 13 iunie 1599. El este, probabil, chiar mai vechi, căci, se ştie, multe sate răzeşeşti au apărut încă pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun / 1399-1432 /. Dar, cu părere de rău, nu dispunem de un document care ar confirma această dată. De aceea ar rămînea să credem că satul e atestat documentar la 15 sept. 1765. Dar în colecţia de acte vechi moldoveneşti, ce se păstrează la Arhiva Naţională, se conţine un document datat cu 25 octombrie 1647. El este un suret de pe o mărturie „ce-au adus Ioniţă Spînei ot Bădiceni” cum că Safta nu-i rudă cu Raina. Posibil că acesta e cel mai timpuriu document, în care este pomenit s. Bădiceni şi ziua de 25 octombrie 1647 poate fi considerată drept data atestării sale.
Însă faptul că aici au locuit oameni cu mult mai înainte e cert. Lîngă Bădiceni, în locul numit Delniţa, arheologii au descoperit vatra unui sat părăsit de la sfârșitul mil. IV – începutul mil. III î. Hr. Aici s-au depistat obiecte din cremene şi lut ars provenind de la locuinţele făcute din nuiele unse cu lut şi ceramică roşie, înfrumuseţată cu brîuri incizate şi pictată cu ocru.

Specialiştii au mai descoperit în locul numit Planul popii o altă vatră de sat părăsit din jumăteatea a doua a mil. IV - prima jum. a mil. III î. Hr. Locul unde se află vatra a fost arat adînc. Resturile locuinţelor fiind distruse, materialul arheologic a fost scos la suprafaţa solului. Cu această ocazie, tragică pentru monument, s-au colectat topoare de cremene, alte obiecte din silex şi multe fragmente de vase înfrumuseţate cu brîuri incizate şi pictate cu ocru.
La Delniţa arheologii au mai evidenţiat urmele unei vetre de sat părăsit din sec. II-IV e. n., unde se găsesc la suprafaţa solului şi în pămînt urme de locuinţe, oale de lut, specifice epocii, şi alte obiecte de uz casnic.
Pe moşia satului se află 3 movile funerare, se de la migratorii veniţi din stepele asiatice, cărora, după cum se poate judeca, nu le-a prea mers cu jaful pe aici. Dar poate că în ele au fost înmormîntaţi şi nomazii decedaţi pe meleagurile noastre în mod normal. Astăzi e greu de constatat care e adevărul.
Cît priveşte toponimul Bădiceni, este evident că el provine de la numele Badea. Savantul şi scriitorul Vlad Ciubucciu oferă şi etimologia lui: Bad – BAD (u) – BADE (a) – BADILĂ, BĂDINĂ, BADIC(A) Ă suf. eni ă BĂDICENI. Badul a fost o rudă de sînge a lui Raina, pomenit mai sus.
Şi acum vom reproduce lapidar file de statistică.
Anii 1772-1773. Se efectuează recensămîntul în 16 din cele 23 ţinuturi ale Moldovei. Satul Bădiceni este înregistrat ca moşie răzeşească. Se atestă o proprietate a porucicului Raleti, avînd o casă de locuit şi 3 pustii, 7 ţigani. în sat erau 36 de moldoveni, o faţă duhovnicească, un mazil-ginere al lui Iacob, 25 de scutelnici care nu plăteau nici un bir, volontirul Todor Straticov din echipa căpitanului Ruga.
1774. Alt recensămînt. Satul avea 65 de case, 25 de scutelnici, un preot, doi dascăli, doi mazili, patru văduve (Moldova în epoca feudalismului. Vol. VII).
1796. Prima menţiune în documentele Consisto-riei chişinăuiene a bisericii din Bădiceni, o biserică din lemn, acoperită cu paie.
1803. La Bădiceni erau 95 de răzeşi. Ei plăteau anual un bir de 1.416 lei. („Uricariul... ” Vol. 8).
1817. Autorităţile ţariste au întreprins un recensămînt în teritoriul Moldovei dintre Nistru şi Prut anexat în 1812. Bădicenii erau consideraţi un sat înstărit. Aici erau 4 preoţi, 1 dascăl, 1 diacon şi 1 ponomar; 4 mazili, 8 ruptaşi, descendenţi ai slujitorilor cultului rămaşi în mirenie, o văduvă.


Mai multe detalii despre localiatea Bădioceni aflați citind vol. 1 din seria de volume Localitățile Republicii Moldova: Itinerar documentar-publicist ilustrat, literele A-Bez. Primul volum a apărut în anul 1999.