Soroca în imagini vechi

Recomand o nouă imagine ce face referință la orașul Soroca.

Soroca, ROMÂNIA. Panorana oraşului cu cetatea medievală şi râul Nistru.

Sursa: Daniel Siegfriedsohn

Personalități sorocene: Vasile Sacară

Vasile SAcară s-a născută la 6 aprilie 1881, fiind fiul mazilului Grigore I. Sacară și a soției acestuia Agafia Ivanova, născută Talmațchi. Satul de baștină al lui Vasile Secară era Rughi. În familia lui Sacară au fost 7 frați: Vasile, Constantin, Ștefan, Petre, Nicolai, Alexei și Ion. De educația lui Vasile a fost făcută de bunicul său, Ion Talmațchi, care era unul dintre puținii știutori de carte.

Vasile Sacară împlinis 8 ani, cînd a fost înscris la școala primară de la Arionești, unde se afla ca învățătoare dna Donscoi, iar mai pe urmă Lisițin. Vasile Sacară continuă studiile la școala medie din Soroca, absolvind-o la 1896. 

Vasile Sacară a fost nevoit să fie învățător timp de 2 ani (1 sept. 1901 - 1 sept. 1903), în orășelul Șulavera, din gubernia Tiflis. În periaoda 1 sept. 1908 - 1 sept. 1909 a fost învățător Țarigrad, iar în periaoda 1 sept. 1909 - 1sept. 1910 - a fsot profesor la gimnaziul particular al lui Taras Șic din Soroca. După ce apredat un an la Arionești (1910-1911), a fost învățător la școala din Băscani unde a funcționat timp de 20 de ani. 

Era socotit învățător-model, cu o vastă cultură, pe care și-o desărvîrșea prin lectură continuă. 

Întreținea legături ascunse cu românii basarabeni de la Iași: Pan. Halippa, D. Bogos, Ion Pelivan, C. Stere.

Suplimentar despre activitatea lui Vasile Sacară puteți citi în cartea Figuri sorocene de Paul Vataman.

Sursa: Vasile Sacară. În: VATAMAN, Paul. Figuri sorocene. Chișinău, Știința, 1993, pp. 130-163.

Personalități sorocene: Vasile Al. Florea

Nepotul lui Teodor Florea, Vasile, s-a născut în satul Rughi, la 1 ianuarie 1854. Familia lui era considerată dintre cele mai înstărite din sat. Era cinstită de populație, căci număra printre membrii ei și preoți.
Întrucît în jumătatea secolului XIX erau puține școli în Basarabia, Vasile Florea a fost luat de o mătușă la Chișinău, unde a terminat școala primară și apoi a urmat școala spirituală (duhovnicească), pe care din motive familiale, nu a putut-o termina.
Cu studiile neterminate, a ajuns la Ekaterinoslav, Rusia. Nu s-a putut împăca cu mediul nou și s-a reîntors în satul natal.

Mai multe detalii despre biografia și activitatea lui Vasile Al. Florea citiți în cartea Figuri sorocene de Paul Vataman.

Sursa: Vasile Al. Florea. În VATAMAN, Paul. Figuri sorocene. Chișinău: Știința, 1993, pp. 113-129.

Personalități sorocene: Iustin Frățiman

Iustin Frățiman s-a născut în Cuhurștii de Sus, la 1 iunie 1870. E fiul dascălui  Ștefan Frățiman, un fel de erudit în meseria lui, cunoscînd limbile greacă, română și slavonă. Familia lui se trage din Călineștii Moldovei. 

De mic copil, Iustin a fost pregătit în familie de către fratele său Petru, preot. A fost o fire studioasă, cu o mare putere de asimilare intelectuală. A fost trimis la școala spirituală din Edineț. Teodor Ruga, fost coleg de școală a lui Frățiman afirma „era o fire timidă, modestă. În timpul meditațiilor, între orele 4-6 și 7-9, se ocupa de lectura particulară, iar lecțiile le pregătea numai în timpul recreațiilor. Biblioteca era la etajul II. Bibliotecarul, pedagogul Dodul, distribuia zilnic elevilor cărți, între orele 12-1. Nu era zi ca Frățiman să nu ia cărți noi. Într-o zi, aproape de ora 1, Iustin Frățiman a adus pentru predare cartea luată, la ora 12. Pedagogul s- înfuriat și l-a certat cu vorbele că-și bate joc de cărți. Iustin Frățiman l-a rugat să-l întrebe asupra conținutului cărții. Examenul a fost trecut cu brio și solicitantul a obținut cărți noi. Frățiman continua lectura particulară și după stingere, astfel că dimineața nu se putea scula o dată cu camarazii săi.  (...) O altă trăsătură caracteristică a lui Iustin era aceea de a cerceta cîte doi-trei elevi mai mici, cărora le da sfaturi cum și ce trebuie să învețe.”

Absolvent premiant al școlii spirituale din Edineț a trecut la Seminarul Teologic din Chișinău. A fost un aprig cercetător al stării populației din Basarabia. A colindat toate satele Moldovei dintre Prut și Nistru, documentîndu-se la fața locului, cercetînd și adunînd documentele și cărțile vechi, pe temeiul cărora dovedea colegilor săi din seminar originea latină a românilor și drepturile lor asupra Basarabiei.

Iustin Frățiman a termiant Institutul Imperial de Arheologie din Petersburg și a devenit membru activ al lui, avînd în vedere atestatul din 9 mai 1907, sub nr. 194. A urmat Facultatea de Litere din Petersburg, secția istorico-filologică între 20 martie 1903 și 1910, căpătînd diploma de licență la 23 martie 1910, sub nr. 968.

Mai multe detalii despre activitatea lui Iustin Frățiman în cartea Figuri sorocene de Paul Vataman dar și în volumul III al seriei Basarabia Necunoscută de Iurie Colesnic (82-85).

Sursa: Iustin Frățiman. În: VATAMAN, Paul. Figuri sorocene. Chișinău, Știința, 1993, pp. 83-112.

Personalități sorocene: Simeon Murafa

Simeon Murafa s-a născut la 24 mai 1887, părinții Gheorghe I. Murafa și Maria N. Stoian, ambii răzeși  din cotiujenii Mari. A fost al cincilea copil în familie. Tatăl său, curînd după nașterea lui Simeon, a plecat ca secretat de plasă la Nădușita. În noua sa patrie adoptivă, Simeon își începu studiile la școala primară. După terminarea a 3 clase, a trecut la școala spirituală din Edineț. 

Ca elev nu prea studia lecțiile, ocupația lui principală fiind lectura particulară și muzica. În zilele de sărbătoare vizita biserica, unde își da frîu liber vocii sale, cîntînd în cor și citind apostolul. 

După absolvirea școlii spirituale din Edineț, în anul 1903 s-a înscris la liceul nr. 2 din Kiev, a cărui secție clasică, a terminat-o în 1907. În toamna aceluiași an s-a înscris la conservatorul de muzică și facultatea de drept din capitala Ucrainei. Conservatorul l-a terminat la 1910, iar dreptul la 1912. I s-a propus să rămînă la opera din Kiev, dar a refuzat, preferînd să se întoarcă în Basarabia. 

Încă de pe băncile liceale, S. Murafa a început activitatea sa publicistică. A colaborat la „Viața Basarabiei” și a intrat în legătură cu „Viața Românească”a cărei a fost abonat. Aceasta îi prilejuiește să ia contact prin corespondență cu scriitorul Mihail Sadoveanu.

Scriitorul M. Sadoveanu în „Orhei și Soroca” a scris că „Simeon Murafa era omul căruia puteai să-i dai însărcinări grele și delicate, căci el nu deznădăjduia niciodată, chiar dacă nu putea să le ducă la bun sfîrșit; el rămînea omul de voie bună, care, după un oftat adînc și după o doină de jale spusă din toată inima, știa să intoneze din nou cîntece de veselie sau imnuri de bărbăâie și de slavă lui Dumnezei, pentru ttot și pentru toate!”[1]

Veți afla și despre impresiile scriitorului Mihail Sadoveanu despre Simeon Murafa, dar și corespondența dintre acesta și Ștefan Ciobanu.

Murafa a vizitat Cotiujenii Mari, iar consătenii l-au ales judecător de pace. În satul natal își pierdu ochelarii și trebui să plece la Odesa, pentru a-și procura o altă pereche și pentru a-și scoate și actele de la „Crucea Roie”. În loc să plece de-a dreptul la Odesa, Murafa s-a abătut pe la Chișinău, pentru a-și vedea prietenii. A trecut pe la redacția „Cuvîntului Moldovenesc”, iar la 19 august a participat la ședința Comisiunii școlare.

Andrei Hodorogea a invitat membrii comisiunii și pe lectorii cursurilor pentru duminică 20 august, la via sa, actuala vie a lui Capitonopulos. Abia au gustat din rodul viei, cînd se năpusti înăuntru o grupă de soldați care începu să amenințe paznicul. Hodorogea le ieși în cale, însă aceștia se repeziră cu armele spre el, strigînd: „Austriacule!” Simeon Murafa, curajos din fire și săritor pentru dreptate, a alergat spre soldați, încercînd să-i liniștească. A fost de-ajuns să-l vadă în uniforma de ofițer ca soldații să strige „Jos burdujii!” Zadarnică era încercarea de a-i potoli. Un gradat, fără armă, strigă: „Trage!”. Murafa a dat cîțiva pași îndărăt, oprindu-se la un coșar. Deodată clocoti o detunătură și Murafa, străpuns de glonț în partea de jos a abdomenului, se prăbuși la pămînt. Domnișoara Gavriliță și Hodorogea s-au apropiat pentru a-l pansa.

„Acesta este acela care umbla pe la noi cu automobilul și steagul românesc”, a strigat unul dintre soldați. Îmediat au început să curgă loviturile de paturi de armă și de baionetă și Hodorogea căzu și el.

Astfel, Simeon Murafa a decedat în anul 1917, iar înmormîntarea lui și a lui Hodorogea s-a făcut la Chișinău. 

Ca omagiu pentru cei care au fost Murafa și Hodorogea, comitetul gubernial din 7 septembrie 1917 a cinstit memoria lor. Cu această ocazie s-a scos în relief personalitățile lor. S-a hotărît ca în aminitirea acestor martiri, care au luptat pentru naționalizarea școlii, să dea numele lor primului liceu ce se va înființa. În mahalaua, unde s-a petrecut nelegiuirea, s-a hotărît să se deschidă o școală primară care să poarte numele lor și în care să se învețe în moldovenește. 

s-a făcut și o placă comemorativă și un grilaj destul de frumos lîngă soborul din Chișinău, cu chipurile lui S. Murafa, Al. Mateevici și Andrei Hodorogea.

Soroca n-a rămas nici ea nepăsătoare față de memoria unuia dintre cei mai mari fii ai săi. În cinstea lui Murafa s-a organizat o biblitoecă și s-a întemeiat la liceul „A. D. Xenopol” societatea culturală „Simeon Murafa”.

Detalii suplimentare referitor la activitatea lui Simeon Murafa aflați citind cartea Figuri sorocene de Paul Vataman, dar și în volumul I al seriei Basarabia Necunoscută scrisă de cercetătorul Iurie Colesnic.

Sursa: Simeon Murafa.  În: VATAMAN, Paul. Figuri sorocene. Chișinău, Știința, 1993, pp. 36-82.

[1] Amintiri despre S. Murafa: Viața Basarabiei, nr. 12, 1938, p. 11.

Chirurgul care ştie totul despre încălţăminte

Recomand spre lectură un articol ce face referință la soroceanul Victor Tighinean, director general pentru Europa de Sud-Est a unuia dintre cei mai mari producători de încălţăminte din lume.

S-a născut la Soroca, iar după absolvirea şcolii medii a dat admiterea cu succes la medicină, la Chişinău. În anul IV fiind, a obţinut o bursă la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, aşa că s-a transferat la studii peste Prut. După doi ani de facultate au urmat alţii cinci, de rezidenţiat, la Institutul Oncologic şi la Clinica de Chirurgie 3. Era un medic preţuit, dar avea un salariu de circa 100 de dolari, bani ce îi ajungeau doar cât să-şi cumpere o carte şi echipamentul medical necesar. Nu a vrut să accepte şpaga ori „mila”, cum o mai numeşte domnia sa, aşa că a decis să-şi încerce norocul în afaceri, alături de fratele şi sora sa. Astăzi, chirurgul basarabean a ajuns director general, pe cinci ţări, al unuia dintre cei mai mari producători de încălţăminte din lume.

Victor Tighinean este de profesie medic chirurg. După absolvirea facultăţii, pentru că-şi dorea o viaţă mai bună pentru el şi familia sa, a decis să renunţe la medicină şi să se specializeze pe un domeniu tangenţial – încălţămintea sanitară. Făcea echipă cu fraţii săi mai mici, Anatol şi Ala, pe care i-a adus alături de el, la Cluj, unde s-au şi stabilit cu traiul.

În 2015, basarabeanul a fost numit de către compania Ecco – numărul trei în topul celor mai mari producători de încălţăminte din lume, în funcţia de director general a peste 50 de magazine din cinci ţări: România, Ungaria, Croaţia, Slovenia şi Serbia.

Victor Tighinean culege lauri în lumea afacerilor, făcând parte din categoria celor care ne fac să exclamăm cu mândrie: „Ei sunt basarabeni de-ai noştri!”.

De ce medic oncolog

Pe chirurgul basarabean care ştie totul despre încălţăminte l-am căutat vreme de o lună, căci domnia sa dintr-o deplasare venea şi în alta se ducea. Ne-a reuşit să-l „descoasem” abia săptămâna aceasta. L-am prins în timp ce îndrepta spre Vlad, fiul său mai mare, pe care urma să-l ducă la o zi de naştere. Acesta este şi primul interviu a omului de afaceri pe care l-a acordat pentru mass-media din R.Moldova.

Şi-a început povestea spunându-ne că vine dintr-o familie obişnuită şi că mai are doi fraţi. Când era mic, s-a îmbolnăvit, iar injecţia pe care i-a pus-o asistenta medicală l-a durut atât de tare încât i-a promis acesteia că atunci când va creşte mare, se va face doctor. „I-am zis că o să-i fac şi ei o injecţie, ca să vadă cât e de dureros”, adaugă el, zâmbind. După o amintire amuzantă, vocea i s-a schimbat. Şi-a amintit de perioada în care mama celui mai bun prieten al lui din copilărie s-a îmbolnăvit de cancer. Văzând-o răpusă de maladie, şi-a spus că va fi chirurg oncolog, ceea ce a şi devenit ulterior.

„Eram mare când a venit Revoluţia, eram student în anul IV la Medicină, la Chişinău. După Podul de Flori, am avut norocul să-mi continuu studiile în România, cu bursă. Era o şansă pe care nu vroiam s-o ratez. Le-am promis părinţilor că voi veni să-i văd în fiecare săptămână, iar o bună perioadă chiar mi-am ţinut cuvântul. Apoi am început a trece Prutul tot mai rar…”, îşi aminteşte medicul.

Prima întâlnire cu Clujul

Prima întâlnire cu Clujul a fost de neuitat. Ţine minte că la primele cursuri avea o senzaţie ciudată: înţelegea fiecare cuvânt, dar nu şi sensul acestuia. „Se vorbea cu accent ardelenesc, care atunci mi se părea ciudat şi greu de înţeles. Însă m-am deprins foarte repede”, ne spune domnia sa.

După doi ani de studii la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, pentru Victor Tighinean au mai urmat alţi cinci, de rezindenţiat la Institutul Oncologic şi Clinica de Chirurgie 3 din Cluj-Napoca. După absolvire, văzând că salariul de medic nu-i ajunge mai de nimic, a decis să o ia pe alt drum – a ales businessul.

„Ca medic, aveam un salariu de circa 100 de dolari, bani cu care puteam să-mi cumpăr o carte ori echipament medical. Nu-mi ajungea de chirie, mâncare ori ca să invit o domnişoară la film, nu mai vorbesc de restaurant. Exista soluţia acceptată de unii dintre colegii mei: cea de a accepta mila şi de a sta cu mâna întinsă. Iar cum eu n-am vrut să iau şpagă, mi-am zis că trebuie să găsesc o modalitate să trăiesc decent având un venit cinstit. Şi uite-aşa am ajuns să fac afaceri”, ne-a declarat Victor Tighinean.

Startul: încălţămintea sanitară

Recunoaşte că i-a părut rău să lase bisturiul, mai ales că dedicase medicinei 11 ani, însă vroia o viaţă mai bună. Aşa că de 18 ani, împreună cu fraţii săi, s-au dedicat sferei businessului. La început nu le-a fost uşor, chiar dacă aleseseră să facă bani într-un domeniu ce avea tangenţe cu medicina.

„Am pornit afacerea alături de fraţii mei mizând doar pe faptul că oamenii aveau încredere în mine. Să stiţi că nu e atât de simplu s-o iei de la zero, mai ales când nu ai niciun pic de experienţă. Ştiam de la colegii mei că e nevoie de încălţăminte de clinică şi aşa am ajuns să distribui saboţi medicali. Nu zic, afacerea s-a dovedit a fi destul de rentabilă, însă cum marfa noastră se cumpăra mai bine vara şi mai puţin toamna, ca să-mi acopăr cheltuielile, a trebuit să distribui şi alte mărci. Şi cum ne rămânea şi încălţăminte nevândută din colecţiile precedente, am deschis un magazin de stocuri. Însă cererea depăşea oferta, aşa că am inaugurat mai multe magazine multi-brand”, ne povesteşte basarabeanul.

Cum a ajuns să fie contactat de firma daneză

Victor Tighinean spune că a început să facă afaceri nu doar pentru că vroia „să guste din această pâine” şi pentru că vroia să câştige bani, ci şi pentru ca să-şi gestioneze businessul corect şi să le ofere clienţilor produse de calitate la preţuri accesibile.

După şase ani de prezenţă pe arena businessului românesc, într-o bună zi Victor Tighinean a fost contactat de un reprezentat al Ambasadei Daneze în România. I se propunea să se întâlnească cu un delegat al unui brand de încălţăminte celebru în lume.

„Când mi-a spus despre ce companie daneză e vorba, m-am blocat. Am acceptat, evident, căci era vorba de producătorul la care eu nu îndrăzneam să dau un telefon, dar cu care visam să colaborez. Când firma-mamă a dorit să-şi extindă afacerea şi în România, au fost selectate cinci firme-candidat, iar noi am fost aleşii. Şi am semnat contractul”, ne povesteşte basarabeanul originar de la Soroca.

Articolul în întregime îl citiți accesînd sursa.

Sursa: NEGRU, Lena. Chirurgul care ştie totul despre încălţăminte [online] [citat 19.02.2016]. Disponibil : http://www.jc.md/chirurgul-basarabean-care-stie-totul-despre-incaltaminte/

Secvențe din istoria Cetății și tîrgului Soroca

1. Pe locul actualii cetăți de piatră ridicată de meșterii lui Alexandru cel Bun a mai fost o cetate din lemn și pămînt, ctitorită de primii voievozi în a doua jumătate a secolului XIV. Procesul de creare a unei frontiere politice de-a lungului Nistru începe în 1362, timp cînd autoritatea voievodului de la Suceava se întinde asupra cursului de mijloc al fluviului Nistru. La 1419-1420, este atestată vama „Mitarevi Cameni” - Stînca Vameșului. Posibil, Soroca.

2. O continuitate a orașelor antice fortificate, a cetăților medievale o atestă atît autorii antici, cît și arheologii. Ptolomeus menționează în bazinul fluviului Nistru cinci orașe geto-dacice: Carrodunum, Maetonium (satul Rudi, Soroca), Clepidava (satul Cosăuți, Soroca) Vibantavarium și Eractum. Ținutul Soroca este destul de bogat în fortificații antice: Gorodok (satul Cunicea, sec. IX-XII după Hristos), Movila lui Iosif Pastuh (Inundeti), Zamca (Iorjnița), La Șanț (Napadova), la Baba Neagra (Redi - Cereșnovăț), La Trei Cruci (Rudi sec. IV- II înainte de Hristos), Șanțul Turcului sau Brazda Turcului (Slobozia-Cremene), Șnaț (Temeleuți, sec. IV-III î. de Hr.), Cetatea (Vertujeni, sec. IV-III î. de Hr.).

3. Soroca este atestată documentar la 1499, prin numele lui Costi Pîrcălab de Soroca, martor ocular în tratatul de pace veșnica dintre Ștefan cel Mare și craiul polonez Ioan Albreht. Costi Pîrcălab de Soroca este stră-bunul lui Grigore Ureche.

4. Cetatea Soroca a fost ridicată din piatră posibil după 1392, cînd domnul Moldovei Roman I s-a declarat stăpîn de la Munte pînă la Mare. Cetatea Soroca ar fi fost ridicată la răscrucea dintre sec. XIV-XV, mai ale pe timpul lui Alexandru cel Bun.

5. La ridicarea cetății au lucrat meșteri bistrițeni. Posibil și meșterii vărari au fost chemați tot din Bistrița; în Moldova, asemenea meșteri nu prea erau. La 1543-1546 Petru Rareș, începe un proces de reparație a vechilor cetăți, printre care Hotin și Soroca. Aceasta a fost condiționată de apariția și folosirea tot mai intensă a artileriei și era necesar de ajustat în interiorul cetății. Soroca la noile arme de atac – artileria. 

6. Meșterii care au lucrat la cetatea Soroca, au folosit mortar. 

7. La construcția cetății s-a folosit mai multă piatră din calcar – marna. În primul rînd pentru că ea predomina în regiunea Sorocii, era un bun amortizator și nu făcea schije de piatră, aceasta fiind cea mai mare primejdie pentru apărător al Cetății Soroca.

8. Specialiștii, care au efectuat cercetări arheologice și studii arhitecturale la Cetatea Soroca, au găsit o tangență între Cetatea Soroca și Palatului Farnese din Caprarola (Italia) și a Cetății Soroca, comparația fiind bazată pe faptul că ambele cetăți reprezintă un pentagon perfect. Nu susțin că Soroca ar fi fost influențată în construcția de arhitectura Palatului Farnese. Ele au fost construite perioade diferite. Palatul Farnese a fost început de la 1535 de Baldassere Perizii, apoi continuat de Antonio de Sangallo, la 1537, care i-a imprimat conturul unui bloc pentagonal. Construcția Palatului s-a încheiat la 1575. Tot la acea vreme (1575) Cetatea Soroca nu odată descărcase tunurile spre vadul ce unea țara românească Moldova cu Stepa Sălbatică.

Sursa: B36 de secvențe din istoria Cetății și tîrgului Soroca. În: Retro Soroca. Chișinău, Continental Grup, 2012, pp. 7-12.
Sursa imaginii: ro.wikipedia.org

Orașul Soroca în fotografii vechi

Întîmplător, am găsit niște versuri dedicate cetății Soroca, scrise de scriitorul Nicolae Dabija.

„Din oase zidită.
În miezul epocii
stă mândru înfiptă
cetatea Sorocii.”
(Nicolae Dabija)

Vă recomandăm să urmăriți un video realizat de Ludmila Talmazan. 

Sursa imaginii: donatella-tur.md

Toponimia orașului Soroca

Nu există izvoare documentare sigure ce ar explica originea  denumirii Soroca, există însă mai multe ipoteze propuse de specialiști în materie, și anume pe acestea le exprimăm mai jos.

1. Zamfir Arbore susține că originea numelui topic Soroca ar fi de la Serghus sau Serghidava, oraș getic situat pe cursul de mijloc al fluviului Nistru.

În 1991, Anatol Ieremia, în Soroca (Cronică documentară (1499-1999). Cugetul, 1999, numărul 3, p. 8), vorbește despre faptul că un portulan (ghid cartografic pentru navigație) din sec. XIII atestă pe locul oactualului oraș Soroca un burg (cetate, tîrg vechi fortificat) cu numele Saragosa.

2. Constantin Giurescu presupune că numele topic Soroca este de origine slavă – în rusește el înseamnă „coțofană”, – făcînd o paralelă între orașul Soroca și alte orașe ale căror nume au provenit de la nume de păsări: Voroneț (vorona), Corbul, Cioară, Rață, Cucu.

3. Cercetătorul rus V. A. Nikonov afirmă că denumirea Sorocii ar veni de la saraki, ceea ce înseamnă sărăcime, amintind despre vremurile grele și tulburi din trecutul nostru.

4. Dimitrie Cantemir scria în „Descrierea Moldovei” că mai înainte Soroca s-ar fi numit Alchionia, ea fiind așezată în cîmp, lîngă coline, pe Nistru. Această ideea este susținută și astăzi de unii specialiști, fără însă a fi prezentate și documentele ce ar confirma existența reală a bătrînei Alchionii.

În cunoscuta sa monografie „Soroca”, Nicolae Constantinescu adaugă la cele spuse de Dimitrie Cantemir: „Pe locurile unde se află Soroca, încă din veacul V î.e.n. era colonia grecească Olhionia. (...) Dacii, stăpînitori ai acestor ținuturi, sub regele Burebista, au zidit cu patru secole mai tîrziu, cam pe vremea nașterii Mîntuitorului, o cetate cu numele Sargus, sau Serghidava, preschimbat apoi în Crahita, sau Krahisava”. Pe la jumătatea veacului III după Hristos, adică pe la anii 240-250, orașul devine cunoscut cu numele Soroca.

5. Anatol Eremia lansează ipoteza că Soroca ar deveni de la „sorocul”, termen ce ne sugerează ideea că la Cetatea Soroca flăcăii moldoveni își făceau serviciul militar. În acest context, mai poate fi admis faptul că și țăranii din „satele ascultătoare de cetatea noastră de Soroca” își făceau slujba la Soroca atunci cînd le venea sorocul.

6. Ipoteza care poate fi cea mai aproape de adevărul istoric e propusă de cercetătorii contemporani, printre ei fiind și regretatul Ion Dron. Potrivit ei, denumirea orașului Soroca ar proveni de la numele posesorului moșiei pe al cărei loc, mai tîrziu, a fost construită cetatea și a crescut însuși tîrgul Soroca.

7. O ultimă ipostață referitoare la proveniența toponimicului Soroca a fost publicată în paginile României libere de Adrian Bucunescu: „De multe ori, aparențele sunt înșelătoare. Așa, de exemplu, în graiul moldovenesc de peste Prut, soroca înseamnă descîntec, farmec, înrudit, evident, cu panromânescul a sorocii – a descînta, a ursi, a predestina. Dacă ne mai amintim că, în Evul Mediu, străinii, mai ales occidentalii, scriau că românii sînt maeștri în descîntece și vrăju, lucrurile încep să se lege” (A. Bucurescu, „Noi cu descîntecul, rușii cu coțofana”, România Liberă, 19.06.2003)

Sursa: BULAT, Nicolae. Toponimia orașului Soroca. În: Retro Soroca. Chișinău, Continental Grup, 2012, p. 5.

Sursa imaginii: m.moldovenii.md

Pe un picior de plai – Soroca

Recomand atenției Dvs cîteva impresii despre orașul Soroca.

De cînd am descoperit acest petic de pămînt am venit încoace, cînd mai rar, cînd mai des, după cum și vremurile, dar și cum a fost voia Bunului Dumnezeu.

Și astăzi mă reîntorc cu drag la Soroca. Cunosc acest pămînt de cînd lumea, nu l-am descoperit ca ceva de nemaivăzut. El este Eul meu. Născut în luncă de rîu, am crescut cu măreția Nistrului, cu malurile abrupte ca niște pereți de cetate, cu raiul privighetorilor, cu morile plutitoare care scîrțîiau ziua în amiaza mare și răsuna întreaga luncă. Fiind un copil crescut cu povești și legende despre balauri și zmei, asemuiam scîrțîitul morilor cu strigătul zmeilor loviți de paloșul lui Făt-Frumos. 

Stăteam ore în șir privind apa Nistrului ce fugea mereu spre mine în valuri, dar așa și nu mai reușea să ridice malul rîului ca să se rostogolească înapoi val după val. Nici nu pot închipui o țară fără de rîu, fără luncă, fără codru, care în luna mai te îmbată cu mirosul de lăcrimioare. Pentru mine în acele zile de copilărie, frumusețea acestui pămînt, aceste lunci de rîu se asemănau cu frumusețea și mireasma lăcrămioarei.

Cînd doresc să mă retrag pentru a mă odihni un pic, a-mi reface puterile și a-mi împrospăta sufletul, nu caut zări depărtate, țări străine sau sfîrșit de lume. Plec la Soroca, unde... Bate pulsul istoriei multiseculare, iar peisajele sunt o rară splendoare. Această regiune oferă șansa de a descoperi o lume nouă, o cetate, mănăstiri vechi, misterioase cetăți antice, peisaje ce sunt asemenea Raiului.

O lume, o istorie demult trecută, așternută sub solul negru, sub prundișul adus de Nistru repde, civilizații trecute și ascunse azi sub rădăcinile stejarilor seculari.

Pe cărările ocolite cu poteci abrupte și ridicături spre ceruri, te oprești de asupra orașului Soroca, unde se îmbină trecutul medieval, prezentul și viitorul fumuriu.

Aici la Soroca se caută și se descoperă mereu țara moșilor și a strămoșilor mei, a tuturora.

Sursa: BULAT, Nicolae. Pe un picior de plai – Soroca. În: Retro Soroca. Chișinău, Continental Grup, 2012, p. 5.
Sursa imaginii: moldovenii.md

Emanuil Gavriliță, o figură soroceană

La depărtare de 17 km de Soroca, sub culmile unui deal, înconjurat de mănoase cîmpii răzești, se întînde așezarea Băcsanilor, un sat vechi moldovenesc, care a dat mai mulți luptători pentru trezirea sentimentului național, adormit în unele părți de tendințele de rusificare. Unul dintre aceștia  fost avocatul Emanuil Gabriliță (1847-1910), coborîtor din vechea familie de boieri Boldur care, în decursul vremurilor, s-a schimbat în cea de Gavriliță [1].

S-a născut la 18 august 1847, la Nicorești, județul Soroca, pe moșia părinților săi Gheorghe și Zamfira Gavriliță. Originea acestei familii își are rădăcinile din timpul lui Alexandru cel Bun, și anume la 1401. Ea se trage de la Boldur Vel Vornic [2]. Numele de familie a fost schimbat de „Gavriliță Vel Vornic”, fiul lui Costache. În felul acesta a mers arborele genealogic pînă la Todirașcu, care este și străbunicul lui Emanuil Gavriliță.

Gavriliță a încercat să-și schimbe numele în cel de Boldur, însă grijile familiei precum și cele publice l-au împiedicat să-și îndeplinească dorința

Studiile secundare le-a făcut la Chișinău, la liceul nr. 1, iar cele universitare la Moscova, fiind licențiat în drept. Pregătirea juridică și-a perfecționat-o la Viena și apoi la Berlin.

Întors în țară, a fost ales în 1875, de către adunarea Zemstvei județene Soroca, judecător de pace, rămînînd în această calitate pînă în 1883.
Începînd de la 1886 se dedică avocaturii, pe care o profesează pînă la sfîrșitul vieții sale. În această calitate lucrează vreo 6 ani la Iampol, oraș pe malul Nistrului, în Podolia, și nu departe de satul Băcsani, de care nu vroia să se despartă. Ogorul părintesc îl atrăgea și totdeauna găsea mîngîiere și bucurie, care se afla în mijlocul alor săi.
A crescut la părinții săi din Nicorești, alături de 3 frați și 2 surori. Cele mai frumoase amintiri i-au rămas în legătură cu satul natal și copilăria. Din păcate, frații și surorile au murit relativ tineri. AStfel, Emanuil rămîne singur să poarte numele familial. Moartea soției sale i-a sporit mult durerea, căci din dragoste față de fosta tovarășă de viață a făgăduit că nu se va recăsători, spre a feri copiii de iubirea îndoielnică a unei mame vitrege. Și-a îndreptat atenția asupra celor patru copii ai săi, fiind pentru ei un părinte înțelegător.
În Chișinău a locuit pe strada Cuznecinaia, nr. 32, astăzi strada Ion Heliade Rădulescu, într-o căsuță modestă, cu o grădiniță cu flori multe și foarte îngrijite. Este un admirator al florilor. Pasiunea lui se extindea și asupra pisicilor și cîinilor. Dacă pleca în provincie pentru un timp mai îndelungat, nu uita să lase pe masă un bilet: „Nu uitați să udați florile”. Mai era pasionat de călătorii și lectură. Citea foarte mult cărți de specialitate sau de filosofie; alt gen de literatură nu-l atrăgea.
Din Iampol, trece, în anul 1894, la Chișinău unde, a dată cu profesiunea sa, activitatea națională ia un avînt i mai amre. Intră în legături cu oamenii învățați din Iași; în special întreține strînse legături cu C. Stere. Întreprinde cîteva călătorii la Petersburg, în anii 1902-1903, pentru a obține  aprobarea de a edita un ziar în limba română. Cererea fiindu-i respinsă, solicită aprobarea guvernului rus pentru a scoate o revistă săptămînală gospodărească pentru popor. Dar și această încercare e fără succes.
Activitatea națională a lui Gavriliță se încadrează de minune în mișcarea de redeșteptare  națională, provocată de revoluția rusă din 1905.
A decedat în ziua de 10 iunie 1910 în casa bătrînească din satul Băcsani.
Cu prilejul jubileului de 25 de ani de la apariția ziarului „Basarabia”, s-a hotărît ridicarea unui bust lui Gavriliță, la Chișinău. 

Despre biografia lui Emanuil Gavriliță mai puteți citi în volumul I al Basarabiei necunoscute de Iurie Colesnic, dar și aici.

Note:

[1] Notele biografice ni le-a pus la îndemînă dna Antonina Cioflec, născută Gavriliță, fiica răposatului.

[2] Spița neamului Boldur Vel Vornic de dna Antonina Cioflec.

Sursa: Emanuil Gavriliță. În: VATAMAN, Paul. Figuri sorocene. Chișinău, Știința, 1993, pp. 19-35.
Sursa imaginii: www.timpul.md

Cetatea Soroca în filatelie, mărci și monede

Cetatea Soroca este o cetate moldovenească din secolul al XV-lea, clădită din lemn de Ștefan cel Mare, în fața vadului peste Nistru. Cetatea a fost reconstruită ulterior (mijl. secolului al XVI-lea) de către Petru Rareș, care a reconstruit zidurile în piatră.

Restaurare

Începând cu anul 2013 are loc restaurarea Cetății Soroca în cadrul Proiectului transfrontalier „Bijuterii Medievale”: Cetățile Hotin, Soroca și Suceava, realizat de Programul operațional comun România - Ucraina - Republica Moldova 2007-2013, finanțat de Uniunea Europeană. Partenerii proiectului sunt Primăria Soroca (R. Moldova), municipiul Suceava (România) și Rezervația de Stat de Istorie și Arhitectură - Cetatea Hotin (Ucraina). Din cele trei milioane de euro, care este valoarea totală a proiectului, două milioane de euro i-au revenit Cetății Soroca [1].

În cele patru cetăți moldovenești de la Nistru (Hotin, Soroca, Tighina și Cetatea Albă), capul de bour a fost scos în perioada sovietică: la Hotin și Cetatea Albă gaura corespunzătoare este acoperită în general de un stindard cu stemele orașelor moderne respective, iar la Tighina de acvila rusească bicefală, din metal. Soroca, singura cetate care se află în prezent pe teritoriul controlat de Republica Moldova, este și singura care și-a regăsit, deasupra portalului, capul de bour moldovenesc.

Pe 19 mai 2015, de Ziua internațională a Muzeelor, Cetarea medievală își va deschide ușile pentru vizitatori [2], tot atunci fortăreață va găzdui și un festival medieval.

Toponimul Sorocii

Nu există izvoare documentare toponimice sigure, care ar putea explica originea denumirii Soroca. Există mai multe ipoteze susținute de cercetători:

Sărac (puțin verosimil, ținutul fiind dimpotrivă îmbelșugat);

Soroc (moșie pe hotarul țării, „sorocită” adică atribuită unui boier sau grup de boieri și de răzeși pentru apărarea țării în schimbul scutirii de taxe și biruri);

Soroc „patruzeci” în limba rusă, Soroca – „coțofană” în limba rusă sau Sroc –„termen” în limba rusă (puțin verosimil mai ales în acea epocă, dar sunt ipotezele preferate ale istoricilor ruși și sovietici);

Sora, Sorița, Sorca, Soare (nume presupuse ale primilor posesori ai moșiei situate în lunca Nistrului, unde ulterior a fost construită prima cetate);

Szarok (magh.: „cot”, cetatea aflîndu-se la o cotitură a Nistrului, ipoteză bazată pe existența cetelor de ostași Secui stabilite de domnitorii moldoveni în calea tătarilor, cu denumiri precum Miklósfalu, Vàrhély, Kis-Jenö, Csupor adică „valea lui Nicolae” – Miclăușeni, „cetățuia” – Orhei, „Izvorul Mic” – Chișinău, „Ciubăr” – Ciobruci, dar deși legăturile între Ungaria și Moldova medievale sunt bine cunoscute, nu există documente scrise dovedind această ipoteză).

În final, vă prezentăm Cetatea Soroca pe mărci, monede și filatelie:

Marcă poștală țaristă cu cetatea, din 1879

Cetatea pe un leu moldovenesc (1992; serie scoasă din circulație)

Marcă poștală regală cu cetatea, din 1941

Marcă poștală moldovenească cu cetatea, din 1995

Cetatea dinspre Nistru, pe bancnota de 20 de lei moldovenești

Note:

[1] Europenii reînvie Cetatea Sorocii Unimedia. Accesat la 01/03/2015

[2] Cetatea Soroca își va redeschide ușile pentru vizitatori pe canal2.md. Accesat la 24/02/2015

Sursa: Cetatea Soroca [online] [citat 2.02.2016]. Disponibil : https://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Soroca