joi, 18 februarie 2016

Chirurgul care ştie totul despre încălţăminte

Recomand spre lectură un articol ce face referință la soroceanul Victor Tighinean, director general pentru Europa de Sud-Est a unuia dintre cei mai mari producători de încălţăminte din lume.

S-a născut la Soroca, iar după absolvirea şcolii medii a dat admiterea cu succes la medicină, la Chişinău. În anul IV fiind, a obţinut o bursă la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, aşa că s-a transferat la studii peste Prut. După doi ani de facultate au urmat alţii cinci, de rezidenţiat, la Institutul Oncologic şi la Clinica de Chirurgie 3. Era un medic preţuit, dar avea un salariu de circa 100 de dolari, bani ce îi ajungeau doar cât să-şi cumpere o carte şi echipamentul medical necesar. Nu a vrut să accepte şpaga ori „mila”, cum o mai numeşte domnia sa, aşa că a decis să-şi încerce norocul în afaceri, alături de fratele şi sora sa. Astăzi, chirurgul basarabean a ajuns director general, pe cinci ţări, al unuia dintre cei mai mari producători de încălţăminte din lume.
Victor Tighinean este de profesie medic chirurg. După absolvirea facultăţii, pentru că-şi dorea o viaţă mai bună pentru el şi familia sa, a decis să renunţe la medicină şi să se specializeze pe un domeniu tangenţial – încălţămintea sanitară. Făcea echipă cu fraţii săi mai mici, Anatol şi Ala, pe care i-a adus alături de el, la Cluj, unde s-au şi stabilit cu traiul.
În 2015, basarabeanul a fost numit de către compania Ecco – numărul trei în topul celor mai mari producători de încălţăminte din lume, în funcţia de director general a peste 50 de magazine din cinci ţări: România, Ungaria, Croaţia, Slovenia şi Serbia.
Victor Tighinean culege lauri în lumea afacerilor, făcând parte din categoria celor care ne fac să exclamăm cu mândrie: „Ei sunt basarabeni de-ai noştri!”.

De ce medic oncolog

Pe chirurgul basarabean care ştie totul despre încălţăminte l-am căutat vreme de o lună, căci domnia sa dintr-o deplasare venea şi în alta se ducea. Ne-a reuşit să-l „descoasem” abia săptămâna aceasta. L-am prins în timp ce îndrepta spre Vlad, fiul său mai mare, pe care urma să-l ducă la o zi de naştere. Acesta este şi primul interviu a omului de afaceri pe care l-a acordat pentru mass-media din R.Moldova.

Şi-a început povestea spunându-ne că vine dintr-o familie obişnuită şi că mai are doi fraţi. Când era mic, s-a îmbolnăvit, iar injecţia pe care i-a pus-o asistenta medicală l-a durut atât de tare încât i-a promis acesteia că atunci când va creşte mare, se va face doctor. „I-am zis că o să-i fac şi ei o injecţie, ca să vadă cât e de dureros”, adaugă el, zâmbind. După o amintire amuzantă, vocea i s-a schimbat. Şi-a amintit de perioada în care mama celui mai bun prieten al lui din copilărie s-a îmbolnăvit de cancer. Văzând-o răpusă de maladie, şi-a spus că va fi chirurg oncolog, ceea ce a şi devenit ulterior.

„Eram mare când a venit Revoluţia, eram student în anul IV la Medicină, la Chişinău. După Podul de Flori, am avut norocul să-mi continuu studiile în România, cu bursă. Era o şansă pe care nu vroiam s-o ratez. Le-am promis părinţilor că voi veni să-i văd în fiecare săptămână, iar o bună perioadă chiar mi-am ţinut cuvântul. Apoi am început a trece Prutul tot mai rar…”, îşi aminteşte medicul.

Prima întâlnire cu Clujul

Prima întâlnire cu Clujul a fost de neuitat. Ţine minte că la primele cursuri avea o senzaţie ciudată: înţelegea fiecare cuvânt, dar nu şi sensul acestuia. „Se vorbea cu accent ardelenesc, care atunci mi se părea ciudat şi greu de înţeles. Însă m-am deprins foarte repede”, ne spune domnia sa.

După doi ani de studii la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, pentru Victor Tighinean au mai urmat alţi cinci, de rezindenţiat la Institutul Oncologic şi Clinica de Chirurgie 3 din Cluj-Napoca. După absolvire, văzând că salariul de medic nu-i ajunge mai de nimic, a decis să o ia pe alt drum – a ales businessul.

„Ca medic, aveam un salariu de circa 100 de dolari, bani cu care puteam să-mi cumpăr o carte ori echipament medical. Nu-mi ajungea de chirie, mâncare ori ca să invit o domnişoară la film, nu mai vorbesc de restaurant. Exista soluţia acceptată de unii dintre colegii mei: cea de a accepta mila şi de a sta cu mâna întinsă. Iar cum eu n-am vrut să iau şpagă, mi-am zis că trebuie să găsesc o modalitate să trăiesc decent având un venit cinstit. Şi uite-aşa am ajuns să fac afaceri”, ne-a declarat Victor Tighinean.

Startul: încălţămintea sanitară

Recunoaşte că i-a părut rău să lase bisturiul, mai ales că dedicase medicinei 11 ani, însă vroia o viaţă mai bună. Aşa că de 18 ani, împreună cu fraţii săi, s-au dedicat sferei businessului. La început nu le-a fost uşor, chiar dacă aleseseră să facă bani într-un domeniu ce avea tangenţe cu medicina.

„Am pornit afacerea alături de fraţii mei mizând doar pe faptul că oamenii aveau încredere în mine. Să stiţi că nu e atât de simplu s-o iei de la zero, mai ales când nu ai niciun pic de experienţă. Ştiam de la colegii mei că e nevoie de încălţăminte de clinică şi aşa am ajuns să distribui saboţi medicali. Nu zic, afacerea s-a dovedit a fi destul de rentabilă, însă cum marfa noastră se cumpăra mai bine vara şi mai puţin toamna, ca să-mi acopăr cheltuielile, a trebuit să distribui şi alte mărci. Şi cum ne rămânea şi încălţăminte nevândută din colecţiile precedente, am deschis un magazin de stocuri. Însă cererea depăşea oferta, aşa că am inaugurat mai multe magazine multi-brand”, ne povesteşte basarabeanul.

Cum a ajuns să fie contactat de firma daneză

Victor Tighinean spune că a început să facă afaceri nu doar pentru că vroia „să guste din această pâine” şi pentru că vroia să câştige bani, ci şi pentru ca să-şi gestioneze businessul corect şi să le ofere clienţilor produse de calitate la preţuri accesibile.

După şase ani de prezenţă pe arena businessului românesc, într-o bună zi Victor Tighinean a fost contactat de un reprezentat al Ambasadei Daneze în România. I se propunea să se întâlnească cu un delegat al unui brand de încălţăminte celebru în lume.

„Când mi-a spus despre ce companie daneză e vorba, m-am blocat. Am acceptat, evident, căci era vorba de producătorul la care eu nu îndrăzneam să dau un telefon, dar cu care visam să colaborez. Când firma-mamă a dorit să-şi extindă afacerea şi în România, au fost selectate cinci firme-candidat, iar noi am fost aleşii. Şi am semnat contractul”, ne povesteşte basarabeanul originar de la Soroca.

Articolul în întregime îl citiți accesînd sursa.

Sursa: NEGRU, Lena. Chirurgul care ştie totul despre încălţăminte [online] [citat 19.02.2016]. Disponibil : http://www.jc.md/chirurgul-basarabean-care-stie-totul-despre-incaltaminte/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu