Mănăstirea Cosăuţi

Actuala mănăstire este înălţată pe un loc nou, cea veche se afla pe celălalt mal al pîrăului, pe versantul stîng al canionului. Dar, o dată cu trecerea timpului, dealul s-a surpat, nelăsînd loc pentru locaşul nou. De la vechea mănăstire a rămas doar un loc de amintire, căruia i se zice „La Pristol”, un mic paradis, unde zi şi noapte ard candelele în faţa icoanelor.

Istoria acestui aşezămînt este puţin cercetată. Din cîte ştim, data precisă a întemeierii mănăstirii nu se cunoaşte. În articolul „Din documentele mănăstireşti”, publicat de Pavel Ciudeţki în revista „Kishineovskie vedomosti”, din anul 1882m citim: „Este întemeiată de ieromonahul Pavel şi Gabriil, pe o moşie ce aparţinea atunci, în 1729-1730, Episcopiei Huşi.” Ceea ce denotă faptul că această mănăstire a fost ctitorită în prima jumătate a secolului XVIII, în anii 1729, prin contribuţia locuitorilor Principatului Moldovei. Pavel Ciudeţki, vizitînd în 1880 mănăstirea Hîrbovăţ, descoperă arhiva arhiva mănăstirii Cosăuţi, pe atunci demult desfiinţată. În articolul său, citat mai sus, el scrie: „Cea mai mare parte a arhivei din mănăstirea Hîrbovăţ o constituie arhivă mănăstirii Cosăuţi, care iniţial a existat, probabil, autonomă pînă în 1819, iar mai apoi s-a contopit cu mănăstirea Călărăşeuca sub conducerea aceluiaşi stareţ şi în sfîrşit  a fost închisă.” Toate documentele sunt oficiale, adresate de către conducerea eparhiei de la Chişinău egumentului mănăstirii Cosăuţi, Onisifor, care era pe atunci, între anii 1814-1821, stareţ şi mai avea şi funcţia de blagocin (exarh) al mănăstilor şi schiturilor din ţinutul Soroca, iar mai apoi al ţinutului Iaşi. 

În luna mai 1814 egumentului Onisifor i se aduce la cunoştinţă o decizie a decasteriei din Chişinău prin care căligărilor li se interzicea ieşirea liberă din mănăstire fără permisiunea scrisă a stareţului. Cei care încălcau această dispoziţie erau arestaţi. 

Această decizie a parvenit tuturor mănăstirilor din Basarabia, pentru a împiedica refugierea basarabenilor peste Prut.

Documentele mărturisesc că mănăstirea Cosăuţi, împreună cu mănăstirea Călărăşeuca, au devenit un loc de purificare pentru mulţi călugări răzvrătiţi. La Călărăşeuca disciplina era mai puţin severă şi acolo mai fugeau unii din cei mai expediaţi pentru corecţie, de aceea la 31 ianuarie 1819 egumenul Lazăr a fost destituit din funcţie, iar stareţul mănăstirii Cosăuţi, Onisifor, a fost numit şi agumen la Călărăşeuca.

Dar nu numai prin aceste greutăţi şi încercări a trecut mănăstirea Cosăuţi. Pe la sfîrşitul deceniului al doilea al veacului XIX la mănăstire erau 7 clădiri, toate învechite: o biserică cu hramul Naşterea Maicii Domnului, o clopotniţă cu 5 clopote mici, chilii pentru egumen şi fraţi, acoperite cu stuf, trapeza. Cei 9 călugări trăiau conform aşezămîntului chinovial. Mănăstirea se afla acum pe moşia lui Iordache Vartolomeu. Călugării se întreţineau lucrînd pămîntul, pentru care moşierul nu le cerea plată, dar el nu le ajuta sub aspect material. Transformarea acestui aşezămînt din schit în mănăstirea, în ajunul anului 1812, de către Exarhul Basarabiei Gavriil nu a adus nici o îmbunătăţire a situaţiei materiale. De aceea, după trecerea la cele veşnice a lui Gavriil Bănulescu-Bodoni, pe timpul arhiepiscopului Dimitrie, după 1821, mănăstirea Cosăuţi cu alte şase aşezăminte monahale au fost desfiinţate din cauza imposibilităţii întreţinerii lor. Astfel se încheie istroicul mănăstirii vechi. Mai tîrziu, complexul monahal a dispărut; probabil s-a degradat şi a fost distrus pînă în temelii, pentru a fi folosit la alte construcţii.

Va urma...!

Sursa: Mănăstirea Cosăuţi. În: Locaşuri sfinte din Basarabia. Chişinău, Editura ALFA şi Omega, 2001, pp.30-31.

Istoricul Ion Halippa

Istoric, arheolog, arhivist, redactor. Născut la 4 ianuarie 1871, în satul Cubolta, jud. Soroca, în familia dascălului Nicolae şi a Paraschivei Halippa; a fost cel mai mare dintre cinci copii ai familiei, mezinul fiind Pantelimon Halippa. La 25 iunie 1941 Ion Halippa şi fiul său Constantin, au fost arestaţi şi omorîţi de bolşevici într-o închisoare. 

Studii: şcoala primară din satul natal, Şcoala Spirituală din Edineţ, Seminarul teologic din Chişinău, Academia Teologică din Kiev. După absolvirea Academiei în 1895 tînărul magistru revine în Basarabia, unde este angajat în calitate de subinspector la Seminarul Teologic din Chişinău. În următorii ani s-a manifestat ca arheolog iscusit şi istoric de vocaţie. A efectuat săpături arheologice pe moşiile satelor Stahnoe, Ciocîlteni (jud. Orhei), Vălcineş (Călăraşi). Ajutat de cîţiva colaboratori, întocmeşte o hartă arheologică a Basarabiei, pe care a însemnat 1464 demovile, 18 peşteri, 132 vetre cu rămăşiţe de accesorii de bucătărie, 49 îngrădituri şi 2 ateliere pentru fabricarea uneltelor din piatră. Participă la un concres al arheologilor, care a avut loc la Kiev (1899). 

Din iniţiativa intelectualităţii basarabene şi prin aportul esenţial al lui Ion Halippa, la 23 august 1898 a fost construită la Chişinău prima societate istorică ştiinţifică - Comisiunea Ştiinţifică Gubernială de CErcetare a Arhivelor din Basarabia. 

Scrie variate şi deosebit de documentate lucrări: Date istorice principale privitor la Basarabia, Scurtă schiţă despre învăţămîntul public în Basarabia în prima jumătate a sec. XIX-lea, Materiale pentru istoria Chişinăului în sec. XVI-XVIII, Oraşul Chişinău în timpul aflării aici a lui A. S. Puşkin. În genere, lui Ion Halippa îi aparţin circa 70-75% din materialele publicate în Analele menţionate.

Savant de o vastă cultură, patriot înflăcărat, Ion Halippa a iniţiat organizările unei biblioteci ştiinţifice în cadrul Comisiunii, inclusiv de carte românească. AStfel, în 1900 biblioteca dispunea de 100 de volume, printre care, Analele Academiei Române (seria I-II), Documente privitoare la istoria românilor culese de E. Hurmuzaki, Bibliografia românească veche de Ion Bianu şi Nerva Hodoş, operele lui D. Cantemir etc. 

A corespondat cu B.P. Hasdeu, Gavriil Musicescu, Zamfir Arbore. Însă munca lui cu dăruire a lui Ion Halippa, modul lui de a aborda cinstit şi documentat istoria Basarabiei, a stîrnit nemulţumiri în cercurile şovine ale Rusiei ţariste. În 1905 este deportat la Novorosiisk, de unde revine în Basarabia în 1907. Este angajat ca profesor la Seminarul Teologic din Chişinău şi în calitate de inspector al învăţămîntului primar din jud.  Chişinău. În 1910 Ion Halippa este destituit din serviciu şi exilat în oraşul Berdiansk.

Sursa: Ion Halippa. În: Calendar Naţional 2001. Chişinău, S.n., 2000, pp. 13-14.