Mănăstirea Cosăuţi

Actuala mănăstire este înălţată pe un loc nou, cea veche se afla pe celălalt mal al pîrăului, pe versantul stîng al canionului. Dar, o dată cu trecerea timpului, dealul s-a surpat, nelăsînd loc pentru locaşul nou. De la vechea mănăstire a rămas doar un loc de amintire, căruia i se zice „La Pristol”, un mic paradis, unde zi şi noapte ard candelele în faţa icoanelor.

Istoria acestui aşezămînt este puţin cercetată. Din cîte ştim, data precisă a întemeierii mănăstirii nu se cunoaşte. În articolul „Din documentele mănăstireşti”, publicat de Pavel Ciudeţki în revista „Kishineovskie vedomosti”, din anul 1882m citim: „Este întemeiată de ieromonahul Pavel şi Gabriil, pe o moşie ce aparţinea atunci, în 1729-1730, Episcopiei Huşi.” Ceea ce denotă faptul că această mănăstire a fost ctitorită în prima jumătate a secolului XVIII, în anii 1729, prin contribuţia locuitorilor Principatului Moldovei. Pavel Ciudeţki, vizitînd în 1880 mănăstirea Hîrbovăţ, descoperă arhiva arhiva mănăstirii Cosăuţi, pe atunci demult desfiinţată. În articolul său, citat mai sus, el scrie: „Cea mai mare parte a arhivei din mănăstirea Hîrbovăţ o constituie arhivă mănăstirii Cosăuţi, care iniţial a existat, probabil, autonomă pînă în 1819, iar mai apoi s-a contopit cu mănăstirea Călărăşeuca sub conducerea aceluiaşi stareţ şi în sfîrşit  a fost închisă.” Toate documentele sunt oficiale, adresate de către conducerea eparhiei de la Chişinău egumentului mănăstirii Cosăuţi, Onisifor, care era pe atunci, între anii 1814-1821, stareţ şi mai avea şi funcţia de blagocin (exarh) al mănăstilor şi schiturilor din ţinutul Soroca, iar mai apoi al ţinutului Iaşi. 

În luna mai 1814 egumentului Onisifor i se aduce la cunoştinţă o decizie a decasteriei din Chişinău prin care căligărilor li se interzicea ieşirea liberă din mănăstire fără permisiunea scrisă a stareţului. Cei care încălcau această dispoziţie erau arestaţi. 

Această decizie a parvenit tuturor mănăstirilor din Basarabia, pentru a împiedica refugierea basarabenilor peste Prut.

Documentele mărturisesc că mănăstirea Cosăuţi, împreună cu mănăstirea Călărăşeuca, au devenit un loc de purificare pentru mulţi călugări răzvrătiţi. La Călărăşeuca disciplina era mai puţin severă şi acolo mai fugeau unii din cei mai expediaţi pentru corecţie, de aceea la 31 ianuarie 1819 egumenul Lazăr a fost destituit din funcţie, iar stareţul mănăstirii Cosăuţi, Onisifor, a fost numit şi agumen la Călărăşeuca.

Dar nu numai prin aceste greutăţi şi încercări a trecut mănăstirea Cosăuţi. Pe la sfîrşitul deceniului al doilea al veacului XIX la mănăstire erau 7 clădiri, toate învechite: o biserică cu hramul Naşterea Maicii Domnului, o clopotniţă cu 5 clopote mici, chilii pentru egumen şi fraţi, acoperite cu stuf, trapeza. Cei 9 călugări trăiau conform aşezămîntului chinovial. Mănăstirea se afla acum pe moşia lui Iordache Vartolomeu. Călugării se întreţineau lucrînd pămîntul, pentru care moşierul nu le cerea plată, dar el nu le ajuta sub aspect material. Transformarea acestui aşezămînt din schit în mănăstirea, în ajunul anului 1812, de către Exarhul Basarabiei Gavriil nu a adus nici o îmbunătăţire a situaţiei materiale. De aceea, după trecerea la cele veşnice a lui Gavriil Bănulescu-Bodoni, pe timpul arhiepiscopului Dimitrie, după 1821, mănăstirea Cosăuţi cu alte şase aşezăminte monahale au fost desfiinţate din cauza imposibilităţii întreţinerii lor. Astfel se încheie istroicul mănăstirii vechi. Mai tîrziu, complexul monahal a dispărut; probabil s-a degradat şi a fost distrus pînă în temelii, pentru a fi folosit la alte construcţii.

Va urma...!

Sursa: Mănăstirea Cosăuţi. În: Locaşuri sfinte din Basarabia. Chişinău, Editura ALFA şi Omega, 2001, pp.30-31.