Soroca în cărți

Orașul Soroca a trezit interes pentru mulți cercetători. Astfel, recomand atenției Dvs! cîteva cărți ce fac referință la istoria orașului și ținutului.

Soroca: 510 ani: almanh. – Chişinău : Ed. Cu drag SRL, 2010. – 170 p.
Almanahul face referință la:

• Persoane (Alexandru Aleinikov, Adrian Baciu, Nicolae Bulat, Alexandru Cazacu, Mihail Cojocaru, Aurel Lozanu, Tamara Nesterov etc.);
• Întreprinderi (SRL „FSTV”, SA Hidroipex”, Sectorul Soroca Gaz, „SRL „Mugurel”, etc.); 
• instituții (Arhivo Soroca, Grădinița nr. 17, „Cheița de Aur”, Muzeul Soroca, Primăria Soroca etc.); 
• societatea civilă (Agenția pentru Dezvoltare Durabilă și Integrare Europeană, Fundația Comunitară Soroca);
• Instituții de cult (Biserica „Sf. Teodor Stratilat”);
• Partide Politice;
• Planșe color.

Donos, Alexandru. Baștina lui Constantin Stere: – Chișinău, Universul, 2010. – 80 p.
Cartea face referință la biografia, activitatea și creația lui Stere, originar din Soroca. ni se prezintă familia lui Stere (părinții Egor Stepanovici și mama Pulheria Feodorovna) de pînă la apariți lui Constantin, dar și după moartea acestuia. Ultimul articol al cărții este o invitație în Casa-muzeu C. Stere din satul Ciripcău unde și-a petrecut copilăria și adolescența. La Horodiște, aflăm din carte, a avut loc doar înregistrarea nașterii și botezului lui C. Stere.

Trofăilă, Vasile. Raionul Soroca. Cronică documentară (sec. XV - începutul sec. XXI). - Chișinău, „VAST-M” SRL, 2006. - 543 p.

„Meleagul sorocean, stimați cititori, devine tot mai atractiv. Mai întîi, pentru că Soroca a înscris adevărate pagini de glorie în istoria Țării Moldovei, pentru că ne amintește de voievozi și oșteni ai Moldovei care au știut să apere acest pămînt binecuvîntat, Ștefan cel Mare a ridicat aici prima cetate, de pămînt. Petru Rareș a zidit-o din piatră...” afirmă Anatolie, președinte al raionului Soroca.

În această lucrare, veți afla care e imnul raionului Soroca, natura orașului, o istorie în retrospectivă, raionul Soroca după proclamarea independenței Republicii Moldova, orașul Soroca, comunele și satele neasociate și mănăstirile sorocene.

La final, veți găsi și un glosar.

Colesnic, Iurie. Profetul nemuririi noastre: Constantin Stere. – Chișinău, Ulysse, 2004. – 108.
E o altă carte ce face referință la personalitatea lui Stere.
Se face referință la activitatea lui C. Stere în politică, dar și activitatea în literatură. În final, citiți scrisoarea adresată dlui Ion Codreanu, deputat de Soroca, pentru țărănimea basarabeană. Cartea e însoțită și de o bibliografie selectivă.

Trofăilă, Vasile. Soroca = Сорока: schiță documentară. Chișinău, VAST-M, 2003. - 191 p.

Schita documentara Soroca incepe cu un cuvint al ex-primarului, Anatol Prisacari, care mentioneaza ca 'orcine gusta din apa Sorocii, respira aerul ei curat, imediat ii simte pulsul vietii, indrageste acest oras, la fel cum l-am indragit si eu,, stabilindu-ma aici cu traiul si munca acum aproximativ un sfert de secol.~

In urma lecturarii acestei carti, veti afla care este cintecul orasului, stema si drapelul orasului Soroca, numele Soroca, istoria tinutului, populatia, economia, ocrotirea sanatatii, cultura presei, comunitatile religioase etc.

Cartea e insotita de fotografii alb-negru dar si color ce fac referinta la vedere a orasului Soroca, institutii culturale, biserica, monumente etc.

Textul lucrării e în limbile română, rusă și franceză.

Soroca, cetate a cărții românești: album. 1993-2003. - Buzău, Alpha MDN, 2012. - 47 p.

„Biblioteca V. Voiculescu” conservă sute de imagini foto și mărturii despre Soroca, în pregătirea pentru tipar a unor lucrări. Înființarea unei biblioteci cu cărți în grafie latină în Basarabia era iminentă”.

„Lucrarea de față, căreia i-am dar forma unui album, cuprinde o parte din amterialul iconografic și arhivistic, referitor la temă, din instituția pe care am condus-o pînă în luna mai a.c. Desigur, au existat cîteva întîlniri, în Buzău și Soroca, la care nu am fost prezent, exclusiv în ultimii ani, imortalizate de alte persoane. M-am bazat cu cîteva excepții, pe fotografiile (bune-rele) realizate de mine, însoțite și cu alte dovezi, în total 65 de piese, bibliografie și note” afirmă autorul, Alex Oproescu. 

În acest album veți găsi poze alb-negru ce face referință la cetatea Soroca, întîlniri diverse în orașul de pe Nistru, cu diverse personalități, deschiderea filialei de carte românească „Basarabia”, întîlnire cu scriitori din Buzău etc.

Bulat, Nicolae. Județul Soroca: file de istorie. Chișinău: Ed. Arc, 2000. - 350 p.

Nicolae Bulat s-a născut la 10 februarie 1952 în satul Cureșnița, județul Soroca. În anul 1974

absolvește Facultatea de Limbi Străine a Universității de Stat din Chișinău. A fost profesor de limba engleză. Din 1992 este muzeograf, apoi director al Muzeului din Soroca. În prezent este specialist principal în domeniul patrimoniului, director al Muzeului de Istorie și Etnografie Soroca.

A mai publicat: Cîteva date despre morărit în ținutul Sorocii și despre morile plutitoare de pe Nistru (1512-1960), în Acta Musei Porolissensis, XIX, Zalău 1955; „Solidaritatea” - din istoria Asociației corpului Didactic din județul Soroca, 1918-1949, în Tyragetica, VI-VII, Chișinău, 1998. 

A lucrare mai e și Județul Soroca: file de istorie. 

Monografia în cauză face referință la cîmpia Sorocii, ținutul Soroca, tîrgul Soroca - centru comercial și administratic, adminstrația tîrgului Soroca, vama, monede și măsuri, industria, agricultura, medicină, învățămînt, Gazeta Deșteptarea, administrația etc.

Vataman, Paul. Figuri sorocene. – Chișinău : Știința, 1993. – 181 p.
Lucrarea conturează o serie de portrete ale figurilor reprezentative ale renașterii naționale, proveniți din acest județ: Emanuil Gavriliță, Simeon Murafa, Iustin Frățiman, Vasile Al. Florea, Vasile Sacară, Constantin Th. Cazimir.

Чеботаренко, Г. Ф. Крепость на Днестре = The fortress on the Dniester - Кишинев, Тимпул, 1989. - 79 C.

Este o lucrare mai veche în două limbi: rusă și engleză. 

Face referință la istoria cetății Sorocii și importanța pentru cultura Moldovei, inclusiv faptul că a fost inclusă ca obiectiv turistic. Lucrarea include și imagini color și alb-negru ale cetății Soroca.

Чеботаренко, Г. Ф. Сорокская крепость - памятник старины. - Кишинев: Штиинца, 1984. - С. 80.
Este o lucrare mai veche în două limba rusă și face referință la cetatea Sorocii. Sunt și imagini ce fac referință la diverse oale.

Imagine: www.bp-soroca.md

Gheorghe Grigoriu: poet, critic și istoric literar

S-a născut pe 16 aprilie 1936 în Soroca.

Face școala primară începută la Soroca (1943) și continuată în refugiu, la Tîrgu Jiu, încheiată în 1950, în comuna Peșteana-Jiu, jud. Gorj, apoi liceul „M. Emanuil” din București de unde este exmatriculat pentru că l-a vizitat pe Tudor Arghezi. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Cluj (1958). În timpul studenției a colaborat cu Lucian Blaga. După absolvirea facultății îndeplinește funcția de secretar al Societății de Științe Istorice și Filologice din Oradea.

Între 1959 și 1965, profesează în îvățămîntul preuniversitar la școli de diferite grade din același oraș. Ocupă postul de redactor (1965-1974) la revistele „Familia”, „Contemporanul-Ideea europeană”. Și-a luat doctoratul în litere la Universitatea din București (1975). 

A fost director al revistelor „Columna” din Tîrgu-Jiu, și „Acolada” din Satu-Mare.

A publicat volume de poezii și critică literară: „Trei nurori”, „Miron Pompiliu și Junimea”, „Rîul încinerat”, „Idei și forme” etc.

Sursa: Gheorghe Grigoriu. În: Calendar Național 2016. Chișinău, S.n., 2016, p. 134.

Satul Cosăuți din Soroca

Sat de hotar, unul dintre cele mai vechi din preajma Cetății Soroca, situat la 50 km de or. Florești și la 170 km de Chișinău și numai 10 km de orașul Soroca. A fost atestat la 17 ianuarie 1517.

Satul și moșia lui mai este înconjurat de păduri cu arbori seculari. Vatra lui are cam 1 km lățime și 7 km lungime, în partea de jos o carieră de piatră bună cum nu se mai află prin Moldova stăpînește pe 3-4 km malul Nistrulului. Dinspre rîu terasa se mărginește cu malul înalt, bazele sînt formate din granituri, acoperite cu depunerile cretaceului, sermaționului, precum și cu sedimentele cuaternare și recente.

În pădurea „Jeloboc” de la Cosăuți crește un stejar prețiolat pe un sector silvic deosebit de prețios. Arborele are peste 280 de ani, un diametru de 123 cm și o înălțime de cca 30 m. Tot aici mai crește un stejar de 180 de ani, precum și alți stejari seculari. La cca 100 de ani ajunge și vîrsta unor arțari de aici. 

Arheologii au stabilit că teritoriul s. Cosăuți a fost populat de om încă în epoca paleoliticului inferior. 

Documentar, însă, satul este atestat într-un hrisov semnat de Bogdan III, domnitorul Moldovei, pe 17 ianuarie 1517, prin carea i-a fost dăruit lui Luca Arbore, portar de Suceava, „pentru dreaptă și credincioasă slujbă”, satul Soloneț, schimbat apoi cu „Cosăuți, Tricinți și Strijacăuți”, apoi „sub ascultarea cetății Soroca”. 

Recensămîntul din 1772-1773 înregistrează Cosăuții în ascultarea Mănăstirii Huși, cu 35 case de locuit și cîteva pustii. Alte date pînă aici n-au fost încă descoperite. O știre ne informează că în 1729 aici, în valea Nistrului, exista o mănăstire întemeiată de ieromonahul Pavel Dobîă și ieromonahul Gavriil. Complexul monastic constituia o biserică veche de lemn, acoperită cu șindrilă, cu 2 clopote mari și 3 mici, cu 5 chilii de lemn, acoperit cu stuf, în care viețuiau 9 călugări și preoți. Fără îndoială, e vorba de Mănăstirea Cosăuți, despre care, la 26 iunie 1883, aflăm că a fost desființată și predată Mănăstirii Călărăușeuca. Abia spre sfîrșitul sec. XX, după 160 de ani, s-a purces la reînvierea sfîntului locaș, în 1993 începînd noile lucrări de construcție. Prin osîrdia arhimandritului Ieronim, starețul actual al mănăstirii, s-a ridicat biseirca „Acoperămîntul Maicii Domnului, hramului căreia se sărbătorește la 15 octombrie, o clădire pentru chiliile călugărilor, trapeza, un iaz, acareturi gospodărești, s-a amenajat izvorul, teritoriul și împrejurimile locașului. În 1793 mai activa și o biserică de lemn, reconstruită în 1882.
În 1817 Cosăuții făceau parte din ocolul Nistrului, jud. Soroca, și număra 115 gospodari. Stăpîn pe sat era Iordache Varfolomeu. Recensămîntul din 1859 a stabilit că în Cosăuți trăiau 202 familii cu 896 de locuitori.

Mai multe detalii referitor la această localitate aflați citind sursa.

Sursa: Victor Ladaniuc. Cosăuți. În: Localitățile Republicii Moldova. Chișinău, Draghiștea, 2005, vol. 5: Cos.-Dră. pp. 25-38.

Actorul Andrei Sochircă

Andrei Sochircă s-a născut la 13 decembrie 1959, în satul Dubna, Soroca. Marea pasiune pentru teatru a căpătat-o de mic copil, cînd teatrele aveau turnee prin localitățile din țară. Știa cu cîteva luni înainte că va veni teatrul în sat. Atunci s-a îndrăgostit de teatru și a hotărît ca va fi actor. Este absolvent al Şcolii Superioare de Teatru „Boris Şciukin" din Moscova. I-a avut ca profesori pe discipolii lui Stanislavski și ai lui Vahtangov.

Andrei Sochircă își începe cariera actoricească la Teatrul „Luceafărul", după care, împreună cu colegii săi de generaţie, pun bazele Teatrului „Eugene Ionesco", iar în 2005 se angajează în trupa Teatrului Naţional „Mihai Eminescu". „Teatrul ajută lumea să evadeze din cotidian, să uite preț de două ore tot ceea ce-l doare. Să călătorească în spațiu și timp, să simtă mirosul pâinii coapte ca la bunica, sau să alerge prin lanul de maci roșii. Asta e frumusețe inegalabilă a teatrului, care umbrește orice film, orice bestseller. Pentru că spectacolul e viu, respiră, aici, acum, pentru oameni", - spune actorul.

Pe parcursul activităţii sale a primit numeroase premii. Printre cele mai importante sunt: Premiul „Cel mai bun rol masculin" pentru rolul lui Henric al IV-lea, UNITEM (2005), Premiul „Cel mai bun rol masculin" pentru rolul Poetului din spectacolul „Daţi totul la o parte, ca să văd", UNITEM (2007), Premiul „Cel mai bun rol masculin"la Festivalul„One man show", Romînia (2005).

Andrei Sochircă se face remarcat cu roluri absolut senzaţionale în „Cîntăreaţa cheală", „Aşteptîndu-l pe Godot", „Pescăruşul". Maturitatea artistică a actorului survine odată cu „Maestrul şi Margareta" şi „Cavalerul Tristei Figuri" la „Mihai Eminescu".

Konstantin Stanislavski spunea că pentru a reuși își trebuie 1% de talent și 99% de muncă. Actorul Andrei Sochircă are însă o altă teorie: „Unui actor îi trebuie 50% de susținere din partea publicului și pe urmă vin și celelalte".

Andrei Sochirca, este și organizatorul Campionatului de bancuri, care s-a desfășurat pentru prima dată la 1 aprilie 2013.

În ultimii ani, colaborează intens cu compania teatrală „Teatro di Castalia". Andrei Sochircă se declară liber profesionist şi spune că este dispus să colaboreze cu orice teatru care este în măsură să-i propună un rol serios.

Sursa: Actorul Andrei Sochircă [online] [citat 3.04.2016]. Disponibil : http://www.moldovenii.md/md/people/1006

Sursa imaginii: rasputin.md

Constantin Stere între politică și literatură

Om politic autentic, Constantin Stere a privit arealul publicistic şi scrisul în general ca pe o preocupare făcând parte integrantă din idealurile sale politice.

Opera lui publicistică nu este una doar de justificare a acţiunilor omului politic C. Stere. Ea conţine în sine două direcţii bine conturate. Una explicativă, cu discernerea momentului politic cotidian, şi alta doctrinară. Direcţia politică ce trebuie urmată era fixată până şi în cele mai mici tablete. Fiindcă trasarea traiec¬toriei de mişcare înainte el, astronomul amator, o vedea ca pe o necesitate vitală a omului politic. Nu repetarea ideilor şi tezelor în vogă la zi, ci calcularea posibilelor variante, găsirea drumului cel mai scurt era preocuparea lui permanentă.

Polemica politică, însă, ridicată la temperatura maximă, totuşi n-a fost suficientă pentru a-l captiva definitiv.

De la articolul doctrinar, scris pe înţelesul tuturor, el ajunge la recenzia literară de consemnare. Şi aici urmează al doilea pas făcut cu mai multă responsabilitate şi cu cutezanţa abordării unor genuri mai complicate, mai dificile ca materie literară – pamfletul, iar de la pamflet la eseu, dincolo de eseu calea era deja deschisă, liberă pentru proza autentică, limanul râvnit de toţi literaţii.

De ce, totuşi, Constantin Stere a reuşit să se impună în fiecare dintre aceste genuri, cunoştea vreun secret inaccesibil altora?

Nu cred că poseda o magie care să-l fi avantajat special. Mai degrabă câteva componente s-au sintetizat reuşit în caracterul acestei personalităţi. Orgolios, el avea simţul umorului bine dezvoltat, ştia să facă glume pe contul propriei persoane.

Şcoala vieţii, Constantin Stere a făcut-o prin puşcării şi în exilul siberian. Această şcoală a forjat din el un individ în esenţa lui extrem de singuratic. Dar, totodată i-a format convingerea propriei valori şi încrederea că el poate să ia apărarea celor umiliţi şi obidiţi, şi atunci toate eforturile lui s-au concentrat pe linia apropierii dintre oameni, a unirii lor şi nicidecum pe cea a dezbinării. De fapt, acest lucru devine evident, ca şi traiectoria lui politică, atunci când îi analizăm eforturile de „fuzionist” convins: a unit socialiştii cu liberalii, Partidul Naţional Român cu ţărăniştii, ţărăniştii cu ţărăniştii basarabeni.

„…Eu niciodată n-am făcut rău nimănui, n-am polemizat cu nimeni, n-am urât pe nimeni, am avut mulţi duşmani, care m-au atacat cu înverşunare.

Eu aş zice, mai degrabă, că, dintr-un sentiment de mare încredere în mine am fost bun cu oamenii. Îi vedeam mici, mi-era milă de ei. Şi-i lăsam în pace, în josnicia lor…” (Romanul românesc în interviuri. O istorie autobiografică. Anto¬logie de Aurel Sasu şi Mariana Vartic. - Bucureşti, 1988, vol. III, (R-S), partea II).

C. Stere a fost cel mai convins apărător al ţărănimii, un apostol al satelor. De aceea este important să înţelegem cum s-a oglindit figura lui în conştiinţa ţărănimii. Acest devotament pentru destinul ţărănimii umilite n-a fost un exerciţiu prea uşor pentru el. Fiind exponentul unei clase exploatatoare, el „şi-a trădat” tagma, a luptat împotriva celor puţini, dar bogaţi. Aceasta i-a asigurat, pe tot parcursul vieţii, o con¬fruntare acerbă şi trecerea sa prin puşcării.

La etapa iniţierii filozofice cantiană şi cea neocantiană, el se vedea un filozof al viitorului şi atunci când a scris însemnări filozofice, părea că-şi argumentează anume această poziţie a viitorului. Dar au venit studiile juridice şi el face un manual de drept constituţional, fiind convins că un filozof rămâne a fi un om al gândirii abstracte, juristul este un om care poate utiliza bagajul filozofic şi a-l transforma într-un bagaj practic. Juristul prin legi poate schimba structura societăţii şi chiar viitorul acestei societăţi.

Până la urmă, el s-a convins că juridica este de fapt o meserie. Creativitatea, aplicarea personală, contribuţia personală este foarte redusă şi te poţi afirma ca un bun avocat, dar este foarte greu să schimbi structura societăţii.

De aceea el a profesat avocatura, a scris proiecte de legi, dar a făcut-o doar ca un profesionist, fiindcă în înţelegerea lui sinceră doar politica era capabilă să modifice structura societăţii, ordinea socială, să schimbe locul personalităţii în noua societate. Dar un om politic, fără o cultură vastă rămâne doar un individ harnic, vorbăreţ şi fără impact social. Marea pondere la începutul secolului XX ţi-o putea oferi doar literatura. Şi atunci, concluzia logică se impunea de la sine, a face politică şi a face literatură. Şi aceste două însuşiri trebuie împăcate chiar atunci când ele nu vor s-o facă. Când ele, ca doi cai nărăvaşi, tind cu tot dinadinsul să rupă hamurile şi să plece încotro îi duc ochii.

Educaţia primită încă în timpul frecventării cercurilor revoluţionare, iar mai apoi acea a puşcăriilor, au format în Stere o foarte puternică disciplină interioară, şi această disciplină interioară îl obliga să reziste în faţa celor două mari pasiuni care erau în stare să-l divizeze, fie ca să facă din el doar om politic, sau să facă doar scriitor.

Deci la baza interferenţei personalităţii lui C. Stere stă disciplina interioară. Această disciplină explică consecvenţa urmăririi scopului politic şi această disciplină explică marea putere de concentrare, că doar în cinci ani a reuşit să scrie opt volume În preajma revoluţiei.

Supravieţuirea lui Stere în politica românească poate fi atribuită unui miracol, dacă nu am cunoaşte adevăratele cauze care au dus nu numai la integrarea lui în mediul politic şi cultural, dar la devenirea lui în timp, în personalitate de prim-plan.

Când a venit în România în 1892, el nu era decât un tânăr de 27 de ani, poreclit rusu, dar în foarte scurtă vreme el a reuşit să se situeze în fruntea unei grupări socialiste, fiind recunoscut drept lider incontestabil. Şi aceasta s-a datorat, în primul rând, culturii lui lingvistice şi generale. Cunoştea limbile: rusă, franceză, engleză, germană, italiană şi avea lecturi atât de profunde şi sistematizate în diferite domenii, încât la Iaşi nu era om care să-l poată întrece în erudiţie. Chiar Ioan Nădejde care era considerat un enciclopedist veritabil, ceda în faţa lui C. Stere.

Doctorul Nicolae Lupu, fruntaşul de mai târziu al Partidului Naţional Ţărănist scria despre el în 1936:

„Căci omul care venise din tundra siberiană, moldoveanul acesta cu voinţă neînfrântă, era un titan al gândirii şi un om de o mare şi rară cultură generală. Era – îmi spunea mult mai târziu Ion Cantacuzino, el însuşi un savant şi un enciclopedist – cel mai bine mobilat creier din câte cunoscuse el.”(Dr. N. Lupu, Amintiri despre C. Stere. Viaţa românească, 1937, nr. 1-3, p. 51.)

Această superioritate intelectuală i-a permis să-i înfrunte pe liderii politici din România, deoarece ei conștientizau cultura net superioară a lui Stere.

Şi această concurenţă nedeclarată a durat pe tot parcursul activităţii lui Stere şi chiar după moartea lui, deoarece cultura lui politică, darul lui oratoric, erudiția lui literară au rămas drept puncte de referinţă pentru liderii politici. Gazetarii şi cei care îl simpatizau, şi cei care îl contestau, involuntar făceau această comparaţie cu Stere, involuntar făceau această transpunere virtuală cum ar fi reacţionat Stere la cutare sau la cutare eveniment politic.

Această personalitate creată din interferenţa culturii politice şi culturii generale a fost un punct de reper chiar în perioada socialistă şi sovietică când nu era voie să scrii despre Stere, comparaţia ascunsă totuna se făcea. Această personalitate a avut o prezenţă permanentă în viaţa politică a României, implicit a Moldovei.

Mai mulţi oameni politici erau geloşi pe faptul că un politician îşi permite să conducă o revistă literară Viaţa românească. Acest lucru ei îl remarcau deschis, aproape că ostentativ. Ei considerau activitatea literară inferioară activităţii politice. Pe când în realitatea lucrurile stăteau altfel.

Revista Viaţa românească fondată şi dirijată de Stere până în 1915, nu era pur şi simplu o revistă literară, era o revistă sociologică, filozofică, politică cu suficiente implicaţii doctrinare. Prin intermediul ei, Stere explica poziţia sa şi totodată îşi racola noi adepţi.

O experienţă similară de om politic şi publicist au mai avut-o mai mulţi dintre contemporanii lui Stere. Spre exemplu: Titu Maiorescu care a condus revista Convorbiri literare şi a dirijat cu abilitate cercul junimiştilor sau o încercare similară a făcut-o Nicolae Iorga, care a colaborat foarte mult cu revista Semănătorul, a editat propriile sale reviste Floarea albastră, Revista istorică ş.a., dar era invidios prin faptul că nici una din publicaţiile sale n-a atins cota de autoritate pe care a reuşit s-o atingă revista Viaţa românească.

Deci, pe de o parte exista o invidie a colegilor de generaţie, iar pe de altă parte, o încercare mai puţin reuşită, tot a lor, de a repeta nişte paşi pe care îi face Stere. La prima vedere, această imitare a gesturilor lui Stere părea una simplă. Politicienii români, în mare parte şcoliţi în Apus, aveau o cultură solidă apuseană şi în momentul când această cultură o altoiau cu un naţionalism profund, cum este cazul lui Iorga, se obţinea un hibrid politic foarte interesant. Dar nu suficient de convingător, adică, care ar fi cucerit masele în totalitate, sau în cel mai rău caz ar fi influenţat opinia publică, sau elitele intelectuale, cum era cazul lui Stere.

Recomandăm spre lectură un articol ce face referință la Constantin G. Stere sau Constantin Sterea (n. 1 iunie 1865, Ciripcău, ținutul Soroca, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus - d. 26 iunie 1936, Bucov, județul Prahova, Regatul României). A fost un om politic, jurist, savant și scriitor român. În tinerețe, pentru participarea la mișcarea revoluționară narodnicistă, este condamnat de autoritățile țariste la închisoare și surghiun în Siberia (1886-1892).

Misterul lui Stere, aici mă refer la trecutul lui siberian, pe care el ştia să-l pună în valoare, se baza pe o profundă cunoaştere a omului şi pe un ideal umanist, de înfrăţire a oamenilor şi nu dezbinarea lor pe naţiuni.

Cultura rusă însuşită de Stere în concordanţă cu cultura apuseană a format în conştiinţa acestei personalităţi o atitudine cu un orizont mult mai larg faţă de marile probleme ale omenirii.

Aici era unul dintre punctele tari ale lui Stere. În al doilea rând, Stere nu ascundea faptul că era un ateu, deci complexul firesc al omului strâns în chingile credinţei creştine, sau catolice nu era specific. El se situa şi deasupra acestui orizont, el nu încerca să substituie idealul său politic, sau să-l îmbine cu idealul său creştin în scopul utilizării lui în interesele politicii, aşa cum făceau adversarii săi. Şi ceea ce este extrem de important, Stere deşi foarte ocupat cu probleme profesionale, adică fiind jurist de meserie, un profesor universitar, el găsea timpul necesar pentru lecturi, fiind la curent cu toate noutăţile literare ale vremii în lume şi faza lecturii nu se termina doar cu plăcerea parcurgerii paginii, ci era încheiat cu nişte note, cu nişte eseuri, cu nişte îndemnuri la lectură pe care el le publica în revista Viaţa românească. El vedea în literatură acea materie spirituală în stare să ajute la soluţionarea mai multor probleme politice, la limpezirea idealurilor societăţii, la emanciparea socială, la emanciparea ţăranilor, emanciparea femeilor, schimbarea raporturilor dintre familii şi chiar, raporturile dintre clasele sociale.

Stere era convins că prin literatură societatea poate atinge un alt nivel calitativ şi spiritual. Drept argument ne serveşte aceeaşi revistă Viaţa românească, care nu numai că a fost un poligon de lansare şi experimentare a talentelor literare, dar ea a pregătit marile reforme politice ale României, inclusiv, ideea formării României Mari, s-a născut în cadrul acestei redacţii. Fostul membru de redacţie, basarabeanul Axentie Frunză, încă în 1915 a editat cartea România Mare, anticipând evenimentele anului unificator 1918.

Ceea ce nu i-au putut ierta adversarii politici lui Stere a fost realul lui talent literar. Un savant poate fi învăţat să scrie un articol ştiinţific, un om nu poate fi învăţat să scrie o bucată literară dacă nu are talent. Iar Constantin Stere prin publicarea în 1912 a bucăţii În voia valurilor, a anunţat că este un talent literar autentic. Iar la acest talent literar se mai adăuga originalitatea tematică - Basarabia, Rusia, Siberia, ceea ce nu era cunoscut publicului din Regat şi respectiv autorilor de acolo. Deja prin aceasta Constantin Stere îi devansa pe concurenţii săi, iar această devansare îi aducea nu numai autoritate ca forţă literară, dar îi sporea autoritatea de om politic, ceea ce adversarii săi înţelegeau foarte bine.

Retragerea lui Stere din arealul politic a fost o retragere iluzorie, fiindcă opinia lui a contat şi în continuare, iar apariţia romanului În preajma revoluţiei (1931-1936) i-a ridicat şi mai mult autoritatea şi ca scriitor, şi ca om politic, urcându-l pe piscurile Nemuririi... 

Surse: COLESNIC, Iurie. Constantin Stere între politică și literatură [online] [citat 30.03.2016]. Disponibil : http://www.timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-constantin-stere-intre-politica-i-literatura-87557.html

Constantin Stere [online] [citat 3.03.2016]. Disponibil : https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Stere

Actorul român Iurie Darie, originar din Soroca

Iurie Darie-Maximciuc (n. 14 martie 1929, Vadul Rașcov, județul interbelic Soroca - d. 9 noiembrie 2012 în București) a fost un mare actor român.

Iurie Darie s-a născut la 14 martie 1929 în Vadul Rașcov din județul Soroca si a decedat în noaptea de

vineri spre sâmbătă (9 spre 10 noiembrie 2012), după mai multe luni de luptă cu problemele respiratorii și cardiace. IURIE DARIE avea 83 de ani.. Dotat cu talent la desen, dar având și reale însușiri pentru scenă, Iurie Darie a dat examen atât la Institutul de Arte Plastice, cât și la cel de Artă Teatrală și Cinematografică, reușind la ambele, dar alegându-l pe cel din urmă, pe care l-a absolvit în 1952. A învățat ce înseamnă actoria de la mari actori și profesori: Mihai Popescu sau Marietta Sadova.

În cinematografie a debutat în 1953, în "Nepoții gornistului", în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe platoul de filmare pe Marga Barbu și pe Liviu Ciulei. În anul 1969, a fost ales de regizorul Mircea Drăgan pentru a juca în seria "Brigada Diverse", alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu sau Puiu Călinescu.

A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producții cinematografice, printre care „Băieții noștri” (1959), „S-a furat o bombă” (1961), „Vacanță la mare” (1962), „Dragoste la zero grade” (1964), „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” (1971), „Frații Jderi” (1974), „Ringul” (1983), „O zi la București” (1986), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Zâmbet de soare” (1987), „Oglinda” (1993), „Punctul zero” (1996), „Triunghiul morții” (1999). În 2004 a jucat în serialul de televiziune „Numai iubirea”.

Detalii suplimentare citiți aici.

Sursa: Iurie Darie [online] [citat 3.04.2016]. Disponibil : https://ro.wikipedia.org/wiki/Iurie_Darie