luni, 10 octombrie 2016

Jurnalistul Alexandru Donos

Născut la 11 iunie 1931, în comuna Cipodari, jud. Soroca, în familia ţăranilor gospodari Iacob şi Irina donos. Învaţă la şcoala de şapte ani din satul natal, apoi la şcoala medie din Floreşti. A debutat în presă cu articole în revista Scînteia leninistă şi în ziarul raional din Vertujeni Steaua roşie
Face studii la Universitatea de Stat din Moldova, absolvind Facultatea de Filologie în 1961. Încă fiind student, în iunie 1960, este invitat să lucreze corespondent titular la Cultura Moldovei (ulterior - Cultura )din aprilie 1965), Literatura şi Arta (din aprilie 1977), căreia i-a rămas de-a lungul a peste patru decenii colaborator fidel: corespondent, apoi şef de secţie (scrisori, viaţa culturală), iar în ultimii ani 10 ani - secretar general de redacţie. 
Manifestă un interes deosebit pentru tematica culturală: destinul cărţii şi a biblitoecii, dezvoltarea învăţămîntului naţional, pregătirea şi promovarea cadrelor naţionale, renaşterea şi mediatizarea datinilor populare.
De asemenea, a scris o serie de articole, utilizînd materiale de arhivă, despre Constantin Stere, a scos în evidenţă aspecte privind destinul unor persoanlităţi ale literaturii şi culturii din Basarabia şi din Nordul Bucovinei: scriitorii Mihail Curicheru, Nicolae Costenco, Teodor Malai, Petru Cărare, folcloristul bucovienan Gheorghe Spătaru etc.)
Membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova.

Sursa: Alexandru Donos. În: Calendar Naţional 2001. Chişinău, S. a., 2000, pp. 124-125.