joi, 15 februarie 2024

Veste bună pentru cei interesați de turismul moldovenesc! Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova vine cu o veste bună pentru tine

Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova vă invită să participați la cel mai mare eveniment dedicat turismului național, „Tourism & Travel Expo” din acest an, 2024!

Programul complet poate fi văzut aici.



Astfel, în perioada 16-18 februarie 2024 v-a avea loc expoziția de turism „Tourism & Travel Expo” la C.I.E Moldexpo.



ℹ️📍 Expoziția este unicul eveniment de profil din țară menit să contribuie la dezvoltarea industriei ospitalităţii, la sporirea calităţii serviciilor din domeniu, la apropierea destinaţiilor turistice de toate categoriile de beneficiari.

 😍 Fiind oaspeții noștri, veți avea ocazia de a beneficia de cele mai bune oferte naționale și internaționale ale anului 2024. Veți face cunoștință cu cele mai avantajoase tururi vinicole, culturale și gastronomice autentice. 

📌 La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai pensiunilor, cramelor, vinăriilor și agențiilor de turism naționale și internaționale, care vor pune accente pe tradiții autentice și folclor, elemente de atracție turistică, atât pentru publicul local, cât și pentru turiștii străini.

📍 Agențiile de turism și tur-operatorii locali, membri ai Asociației Naționale a Agenților Economici de Turism din Moldova și Asociația Patronală a Industriei Turismului din RM, vor prezenta cele mai favorabile oferte ale anului 2024. 

🏚️🇲🇩 De asemenea veți fi plăcut surprinși de stand-urile pregătite de consiliile raionale ale Republicii Moldova, care sunt: Сahul, Călărași, Criuleni, Glodeni, Drochia, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Strășeni, Ștefan- Vodă, Ungheni și UTA Gagauzia, care vor promova porturile naționale, bucatele regionale și meșteșugăriile tradiționale corespunzătoare zonei. 

🇲🇩 Sunteți invitați cu toții să fiți prezenți la Festivalul-concurs “Brâul Moldovei”, care constă din 3 părți: jurizarea stand-urilor amenajate în stilul specificului regiunii, defileu al porturilor naționale și dansul brâului. 

🇺🇳 Misiunea reprezentanților internaționali 🇷🇴 România, 🇧🇬 Bulgaria, 🇸🇰 Slovacia și 🇦🇲 Armenia, va fi de a susține turismul cultural, rural, de aventură, gastronomic și vitivinicol din fiecare țară, conform tradițiilor și obiceiurilor sale. 

 🕗 🗓️ Vă așteptăm cu drag din 16 până pe 18 februarie la C.I.E Moldexpo pavilionul central, în intervalul orelor 10:00- 18:00, iar duminică până la 16:00.

🔹Organizatori: Ministerul Culturii, Oficiul Național al Turismului, și Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” S.A. 

sâmbătă, 3 februarie 2024

Universitatea de Stat din Moldova extinde perioada de înregistrare la cursul de formare profesională în domeniul Servicii Hoteliere, Turism și Agrement

Universitatea de Stat din Moldova extinde perioada de înregistrare la cursul de formare profesională în domeniul Servicii Hoteliere, Turism și Agrement. Ești antreprenor sau angajat din domeniul TURISMULUI RURAL și dorești să-ți îmbunătățești performanța profesională în domeniul ospitalității, turismului și ghidajului? 



Beneficiază acum de suportul oferit de Ministerul Culturii Republicii Moldova, care constitue 25 de locuri rezervate angajaților din domeniul industirei turismului rural, pentru instruire în cadrul Cursul de formare profesională în domeniul Servicii Hoteliere, Turism și Agrement, asigurat de Universitatea de Stat din Moldova, alături de Centrul pentru Resurse de Formare Continuă și Facultatea de Științe Economice, în parteneriat cu Agenția Națională pentru turism Receptor și Intern din Moldova, cu suportul Proiectului de Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, finanțat de USAID Moldova.


Accesează linkul pentru a afla cum poți beneficia GRATUIT de curs.


joi, 1 februarie 2024

Veste bună pentru localitățile Republicii Moldova. Se anunță un concurs grandios

Ministerul Culturii și Oficiul Național al Turismului anunță o nouă ediție a concursului internațional „Best Tourism Villages” organizat de către Organizația Mondială a Turismului (UNWTO), prin intermediul căruia, anual, sunt identificate exemple remarcabile de destinații rurale. Aceasta fiind o oportunitate deosebită de a face parte din rețeaua satelor turistice la nivel mondial. 



Misiunea acestui proiect constă în promovarea turismului rural împreună cu peisajele, cultura, și activitățile asociate acestora. 

Obiectivele acestui program sunt: promovarea metodelor de utilizare și păstrare mai eficientă a resurselor naturale, reducerea deșeurilor, promovarea inovațiilor și îmbunătățirea accesului la finanțe și investiții.   

Pentru aplicarea formularului destinațiile rurale trebuie să corespundă următoarelor criterii: 

✅ să aibă o densitate scăzută a populației cel mult 15.000 de locuitori; 

✅ să fie localizat într-un peisaj cu o prezență importantă a activităților tradiționale;

✅ să împărtășească valorile, precum și stilul de viață al comunității.

Satele, care vor participa în cadrul proiectului mondial „Best Tourism Villages”, la fel vor avea șansa de a fi desemnate în cadrul “Upgrade Programme” sau “Best Tourism Villages Network”.

Dacă sunteți convinși că satul Dvs. corespunde tuturor criteriilor menționate anterior, vă recomandăm să aplicați la acest proiect!

Amintim ca la propunerea Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Primaria Valeni Organizația Mondială a Turismului a ONU a desemnat localitatea Văleni, ca una dintre cele mai bune sate turistice pentru 2023.

Propunerile, conform Formularului completat, se vor trimite către Oficiul Național al Turismului, la adresa office@turism.gov.md și alexandrina.valean@turism.gov.md, până la data de 25 martie 2024, ora: 16:00. 

Pentru detalii și actele necesare pentru a fi completate accesați linkul www.unwto.org.