Ţinut istoric de la marginea Ţării: Soroca

Raionul Soroca a fost (re)creat în 2003 şi este doar o parte din vechiul şi măreţul Ţinut al Sorocii de odinioară, care se învecina cu localităţile Hotin, Dorohoi, laşi şi Orhei, ba mai includea şi târgul Bălţi. Despre faptul că oamenii s-au stabilit aici de mii de ani vorbesc vestigiile istorice descoperite de arheologi în această regiune, iar altele abia aşteaptă să fie cercetate. Dar cea mai veche atestare documentară cunoscută nouă datează din 12 iulie 1499, de pe vremea când Coste, pârcălab de Soroca, participa la semnarea Tratatului de pace dintre Moldova de pe timpul lui Ştefan cel Mare şi Polonia. Apoi numele ţinutului şi al cetăţii este pomenit din ce în ce mai des prin diverse izvoare.„Ţinutul cel mai de preţ ce iaste pre malul Nistrului o bună bucată de cale iaste Ţinutul Sorocii. Scaunul lui iaste Soroca...”, menţiona Dimitrie Cantemir acum vreo trei secole. Capitală de ţinut şi centru administrativ judeţean, Soroca a avut prin sorocenii săi un cuvânt important de spus în mai toate domeniile, inclusiv (sau în special) în domeniul culturii.

Raionul Soroca include un oraş şi 67 de sate, cu 56 de case şi cămine culturale, 58 de biblioteci publice, 6 şcoli de artă plastică şi muzică, 2 muzeeș aici activează 28 de colective artistice„model”şi patru centre de meşteşuguri populare.Toponimul oraşului este şi astăzi un mister: unii înclină spre soroc, ca termen când oamenii din satele din împrejurimi îşi făceau datoria la Cetate, sau spre un alt sens al aceluiaşi soroc - margine. Mai sunt şi alte versiuni, mai puţin verosimile, cum că ar proveni de la săraci, ba chiar şi de la cuvintele ruseşti sorok (patruzeci) sau soroko (coţofană), deşi Soroca este şi a fost mai degrabă raiul privighetorilor decât al coţofenelor.

SOROCA - uimeşte şi cucereşte: astfel sună sloganul turistic al raionului Soroca, ce uimeşte prin diversitatea atracţiilor turistice şi cucereşte prin cultura ce s-a tot plămădit în acest capăt de Ţară. în vara anului 2018 la Soroca s-a desfăşurat concursul pentru slogan şi logoul turisticș astfel, din circa optzeci de propuneri, au fost alese sloganul scris de poetul Petre Popa şi logoul prezentat de Alexandru Ursu.

„Soroca uimeşte şi cucereşte prin patrimoniul cultural, care este şi o atracţie turistică”, ne face prezentarea potenţialului cultural al raionului Grigore Bucataru, şeful Secţiei Cultură şi Turism din raion. „Desigur, cea mai importantă în acest domeniu este Cetatea Soroca, monument istoric care atrage toată lumea şi care este cartea de vizită nu numai a municipiului şi a raionului Soroca, ci şi a Republicii Moldova. Deşi poate să nu pară modest, prin această cetate, Soroca este la un nivel mai înalt în comparaţie cu alte raioane. în comparaţie cu alte raioane, agenda culturală anuală a raionului şi municipiului Soroca, sub aspectul numărului de spectacole, festivaluri, activităţi culturale, de mediatizare şi promovare, va domina şi Soroca ar putea să joace rolul de capitală culturală nu numai a nordului, ci şi a Republicii Moldova. Şi aici nu-i vorba doar de aceste activităţi, ci şi de patrimoniu, de oameni, de aşezare. Dar Soroca, desigur, nu înseamnă numai cetatea medievală. De aceea ne străduim ca prin intermediul activităţilor culturale organizată de Secţia Cultură şi Turism Soroca să promovăm imaginea întregului raion.

Soroca a fost antrenată în multe proiecte, cum ar fi COMUS, prin care ne-am propus să păstrăm şi să revitalizăm centrul istoric al Sorocii şi faleza Nistrului. Alt proiect, „Turismul rural - un pas sigur pentru sporirea cooperării transfrontaliere între raioanele Soroca şi lămpii”, s-a încheiat în primăvara anului 2019, în cadrul căruia au fost create: o hartă cu cinci rute turistice comune (Ecoturism: Potecile Nistrene pitoreşti: Istorică: Pe urmele strămoşilor: Religioasă: Locuri nistrene sacre: Etnoculturală: Diversitatea nistreanâ şi Gastronomică: Aromatele gusturi nistrene), un film documentar despre potenţialul turistic al regiunii, pliante pentru prestatorii de servicii turistice din Soroca şi lămpii, un ghid pentru dezvoltarea afacerilor în turismul rural ş.a. Acest proiect a fost realizat în parteneriat cu IDIŞ „Viitorul”, este unul moldo-ucrainean, prin care s-au identificat aceste cinci rute turistice comune în raioanele Soroca şi lămpii (Ucraina). Au fost instruiţi agenţi economici din Soroca şi lămpii, care în perspectivă s-ar transforma în prestatori de servicii în turismul rural. Raionul Soroca duce lipsă de pensiuni turistice rurale, de aceea suferă turismul. Aşa că la noi se practică turismul de o zi, agenţiile de turism aduc turişti care vizitează cetatea şi poate vreo mănăstire, care apoi revin la Chişinău. Dar turismul va fi economic rentabil doar dacă turiştii vor sta cel puţin două zile şi se vor caza aici. Una dintre principalele atracţii turistice din Soroca este şi Dealul Romilor, prin tradiţiile şi obiceiurile lor, care însă nu sunt valorificate. Nimeni din această comunitate nu a deschis vreo pensiune sau o şatră acolo în deal, cu mâncare şi muzică tradiţională, să bată cu elâul... şi atunci turismul le-ar aduce un mare câştig. Un avantaj al nostru este faptul că raionul Soroca este aşezat preponderent pe malul râului Nistru, care oferă diferite posibilităţi pensiunilor turistice, de la pescuit până la plimbări cu barca pe Nistru.”

Iar fiindcă cel mai bun mediu de dezvoltare a turismului este acolo unde cultura are un loc de cinste, Soroca stă bine şi la acest capitol. Locurile frumoase au altoit în oamenii de aici dragostea faţă de cultură, faţă de artă, în diversitatea ei. La Soroca se cântă duios, se dansează apăsat, se pictează nuanţat, se scrie cu rost, şi tot ce se mai face este un argument că Soroca merită titlul de Capitală Culturală a Republicii Moldova.

„Avem aproximativ 280 de meşteri populari, dintre care 15 fac parte din Uniunea Meşterilor Populari din Republica Moldova”, afirmă Grigore Bucataru. „în raionul Soroca se practică aproape toate genurile de meşteşugărit şi artizanat, cu excepţia olăritului. Avem nu doar piatra de Cosăuţi, dar şi sculptori în piatră, iar Ion Lozan are un atelier în aer liber şi, ca pe timpuri, are şi ucenici. El îşi transmite meseria, chiar dacă nu fiecare o face. în raion avem patru centre-model de meşteşugărit, cum ar fi Sâlcioora din Rubleniţa, condus de Lidia Manea, care învaţă copiii să împletească în lozie, apoi Croşeta fermecată din satul Vasilcău, condus de Ludmila Prepeliţă, Fantezie din Vădeni, condus de Simion Lungu, care este ajutat de soţie şi fiu - ei se ocupă de confecţionarea costumelor naţionale, iar la Căinării Vechi activează centrul Meşterită, condus de Nina Manea, care studiază ţesutul covorului. Avem meşteri buni, cum ar fi Grigore Voloşciuc, care împleteşte în lozie foarte frumos, Valentina Boţoroga, care face goblenuri, avem pictori extraordinari cum ar fi Victor Lozan şi Victor Zagaevschi, cercetător la Muzeul de Istorie şi Etnografie Soroca, Galina Fratea şi Aurelia Crăciun de la Şcoala de Arte Plastice, la fel, un meşter iscusit este NicolaeTopor. Avem un teatru deosebit, care poartă numele regretatului Veniamin Apostol, originar din raionul Soroca, condus cu măiestrie de Petre Popa. în raion avem şi două muzee de istorie şi etnografieș unul este în municipiul Soroca, fiind condus de Nicolae Bulat, care cred că nu are nevoie de multă prezentare, fiindcă este ca o enciclopedie pentru Soroca. Nicolae Bulat este un ghid înscris în lista celor mai buni ghizi din întreaga lume. Mai avem un muzeu la Cosăuţi, administrat de Aurica Usatiuc. Este un muzeu local şi are documente şi exponate care ţin de istoria satului. Practic, în fiecare localitate există câte un ungheraş al istoriei satului la şcoală ori în alte edificii. Şi la capitolul muzică stăm bine. Avem 29 de colective-model, dintre care 10 sunt ansambluri şi formaţii folclorice: Busuioc de la Şolcani, conducător artistic Cristina Ursachi, Stejarul de la Dubna, conducător artistic Ion Sochirca, La izvoare de la Vărăncău, conducător artistic Lidia Panici, Rostâriţa de la Bădiceni, conducător artistic Eugenia Crăciun, Bâciţele de la Căinării Vechi, conducător artistic Maria Arbuz, Floare de noroc de la Voloviţa, conducător artistic Valentina Gîlcă, Frunze de dor de la Pârliţa, conducător artistic Tamara Bejenari, Ţărăncuţa de la Vădeni, conducător artistic Simion Lungu, Ţărăncuţa de la Parcani, conducător artistic Doina Prisacari, Ţărăncuţa de la Rubleniţa, conducător artistic Lidia Drăgan. La Palatul de Cultură din municipiul Soroca activează ansamblurile folclorice Colinda, conducător artistic Valentin Coşciug şi Floare de-nu-mă-uita, conducător artistic Sergiu Ungureanu. Mai avem şi alte colective, cum ar fi Orchestra de muzică populară Nistrenii, condusă de Gheorghe Duminică, Ansamblul de dansuri Nistrenii, condus de Nadejda Gorpin, Orchestra Doina Nistrului, condusă de Ion Alexei şi Nicolae Zabulica, care de obicei concertează cu ansamblul de dansuri Vatra din Racovăţ, condus de Mihai Chiriliuc. Avem Fanfara Palatului de Cultură în baza Colegiului de Arte Nicolae Botgros, dirijor Mihai Boldescu, Teatrul Prometeu, regizor lurie Babii, formaţia Olhionia, condusă de Valeriu Ceban, studioul condus de Snejana şi Ion Rotari, unde avem posibilitatea să facem imprimări audio. în Palatul de Cultură închiriază spaţiu şi două formaţii de dans: Prestige-Dance, condusă de Oxana Vrancean şi Mihai Ţapu şi Anig Dance, condusă de Igor Sotnic. Avem corul veteranilor, condus de Tatiana Rudei şi un alt cor foarte bun, Orantis, dirijat cu iscusinţă de Veronica Chiţan. Veronica Chiţan s-a remarcat şi la festivalul «O, ce veste minunată» de la Botoşani din 2017. Membrii juriului, oameni foarte competenţi din România, au fost cuceriţi de corul Orantis, care a luat atunci Premiul Mare. Din acest cor s-a desprins o aripă şi s-a format ansamblul Divinitate, condus de Ion Rotari.

În acest an, de Ziua Naţională a Culturii, la Soroca a avut loc un spectacol deosebit, iar unul dintre cele mai frumoase momente a fost când s-au unit în premieră corul „Orantis”, ansamblul „Divinitate”, corul „Ariozo”, elevii şi profesorii Colegiului de Arte „Nicolae Botgros”, ai Colegiului „Mihai Eminescu” şi ai Şcolii de Arte „Eugen Coca” şi au cântat împreună, dirijaţi de Veronica Chiţan.

Colectivele din raionul Soroca au la bază oameni devotaţi artei, care au dat valoare culturii, au pus arta mai presus ca banii şi demonstrează prin munca lorcă şiîn provincie se poate face cultură. „Avem oameni deosebiţi, sunt foarte mulţi, ne asigură şeful Secţiei Cultură şi Turism Soroca. l-aş remarca pe Anatol Tăcu, Nadejda Gorpin, Gheorghe Duminică, Nicolae Zabulica, Ion Alexei, Petre Popa, Valeriu Ceban, Anatol Rudei, Tatiana Rudei, Tamara Boboc-Coşciug, lurie Babii şi alţii. Vreau să-l menţionez neapărat pe Valentin Purice, o legendă a muzicii populare, care scrie muzică şi face orchestrări. Este o persoană de valoare şi un profesionist care ar putea să ne înveţe pe noi toţi câte ceva. Avem colective bune fiindcă sunt şcolite, iar noi avem instituţii de învăţământ specializate cum ar fi Colegiul de Arte Nicolae Botgros, Colegiul Mihai Eminescu, Şcoala de Arte Eugen Coca şi şcolile de muzică din satele Vărăncău, Cosăuţi, Căinării Vechi şi Vădeni. La Soroca funcţionează Centrul de Documentare şi Informare Mihail Sadoveanuș datorită angajaţilor săi, am primit premiul Galex, ca cel mai bun fondator de biblioteci. Noi însă nu avem în

Soroca o bibliotecă cu o clădire specială, conformă cu toate cerinţele de activitate, nu avem o sală de lectură separată de secţie, de fondurile de carte şi de sala de computere. Aceasta este o problemă. Bine că a venit Novoteca, cu un suflu nou, de care am beneficiat.”

Apropo, Grigore Bucataru conduce de peste un deceniu Secţia Cultură şi Turism Soroca şi chiar dacă şi-a legat viaţa de acest ţinut al Sorocii şi de aceşti oameni, îşi trage rădăcinile din satul Selişte, localitate de prin părţile Nisporeniului. Dragostea faţă de muzică a deprins-o încă de acasă. „Tata, Dumnezeu să-l ierte, Tudor Bucataru, a absolvit Colegiul Ştefan Neaga, apoi Institutul de Arte, a fost întemeietorul fanfarei colhozului Maiak, care acum se numeşte fanfara Vasile Amorfei. Era profesor de muzică în sat. Şi mama cânta frumos, dar era soră medicală. Tata a decedat pe când eu eram în clasa a şasea, având la Soroca un frate, Dumnezeu să-l ierte, profesor la Şcoala de Iluminare Culturală de atunci, Mihai Bucataru, care m-a adus aici să fac studii muzicale din clasa a şaptea. Mi-am continuat studiile la Şcoala de Iluminare Culturală la vioară, dar asta nu m-a împiedicat să învăţ să cânt la acordeon şi la alte instrumente. Am urmat Institutul de Arte. Am cântat în Mărţişor la Serghei Ciuhrii o perioadă scurtă. Am fost conducător artistic, apoi director la un cămin cultural. Foarte mulţi ani am cântat la nunţi, de multe ori spun că dacă s-ar aduna toate miresele la care am cântat eu, ar fi nevoie de o ogradă foarte mare. Am fost şeful secţiei orăşeneşti de cultură, profesor, şef de catedră şi şef de studii la Colegiul de Arte din Soroca. Apoi, în 2007, a fost un concurs pentru conducerea Secţiei de Cultură a raionului Soroca şi de atunci muncesc aici. Oricum, nu am abandonat vioara, chiar şi azi am cântat un pic.”

Nicolae Bulat: „Cetatea Soroca este unică pentru tot spațiul românesc. Dar nu este unică pentru civilizația și cultura europeană”

Nicolae Bulat s-a născut la 10 februarie 1952 în Cureșnița, sat din ținutul Sorocii, așezat pitoresc pe un mal de Nistru. A absolvit Facultatea de Filologie Engleză, apoi a lucrat trei ani ca profesor la școala medie din satul Tătărești, raionul Cahul. A revenit la baștină, iar fiindcă locurile de profesor de engelză în Asoroca erau deja ocupate, s-a angajat la Muzeul de Istorie și Etnografie. A fost recunoscut de mai multe ori drept cel mai bun ghid din Republica Moldova.

Când aţi avut „prima întâlnire” cu cetatea Soroca?

A fost când eram copil. Eu veneam câteodată cu părinţii la oraş şi aveam un traseu al meu - coboram în vale să văd cetatea, chiar dacă era închisă pe atunci. Apoi o luam pe mama de mână şi mergeam la librărie, cumpăram una sau două cărţulii, dar nu mai multe, fiindcă salariile erau foarte mici. Ţin minte, odată am intrat în librărie, prin clasa a Vl-a sau a Vll-a, şi am ales o carte, dar vânzătorii mi-au zis că nu se vinde. Era istoria vieţii lui Giuseppe Garibaldi, care este o mare personalitate în istoria poporului italian.

 Dar de când sunteţi aproape nedezlipit de cetate?

În anii ‘80 am venit la muzeu, unde lucra colegul meu de şcoală, Vladimir Tcaci, Dumnezeu să-l ierte! El a plecat la Academia de Ştiinţe să facă doctoratul. Fiindcă se eliberase un loc, fostul director, Victor Patraşcu, m-a angajat ca muzeograf. Victor Patraşcu a fost într-adevăr o personalitate, el a făcut foarte mult pentru muzeu, tot timpul umbla cu aparatul de fotografiat, documenta toate evenimentele. Dar fiindcă şi aici salariile erau foarte mici, de 125 de ruble, iar noi eram o familie tânără cu copil, am întrebat Biroul de Excursii dacă pot veni în timpul liber să acord asistenţă turiştilor. Şi directorul de atunci, Victor Ciuntu, mi-a zis că la ei voi primi mai mult decât la muzeu, fiindcă se plătea pentru fiecare acţiune desfăşurată. Am lucrat opt ani de zile ca ghid la Biroul de Excursii, iar practica de la muzeu m-a ajutat foarte mult . Aveam excursii prin oraș, la cetate, prin zonă, în republică, dar și peste Nistru, în Ucraina. De lucru era foarte mult, aveam peste o zi liberă pe lună. Era și foarte complicat, autobuzul se deplasa, eu povesteam, vedeți în dreapta, uitați-vă în stângațineam cont de timp ca să ajungem la destinație. Și dacă ne aducem aminte ce autobuze erau LAZ-urile celea, la ce microfoane vorbeam... glasul mi s-a schimbat o bună parte datorită celor opt an ide excursii. Eram apreciat atunci, de două ori am fost pe panoul de onoare al biroului Republican de Turism. După ce s-a dus de râpă Uniunea Soveitcă, căci imperiile nu țin mult, mai devreme sau mai târziu se destramă ca ceața la lumina soarelui, am revenit la muzeu și am fost primti de Sfetlana Șapolvalov, iar experiența de ghid m-a ajutat de această dată în cea de muzeograf. Avam atunci excursii la muzeu și la cetate.

Aveți un apartament cu cea mai frumoasă vedere spre cetate și deseori ne bucurați cu fotografii făcute de la balcon...

Este așezat foarte bine și așa a vrut Dumnezeu, să trăim acolo. Într-adevăr, este cel mai bun loc. Îmi place uneori să mă uit de la balcon când este furtună. Când natura își arată toată puterea, iar cetatea șade, este o vedere extraordinară. Nori grei trec deasupra Nistrului, bate vântul și împrăștie ploaia prin sită, e ceva frumos. E și mai frumos când e seară și fulgeră. După ce a fost restaurată cetatea şi uneori când bate un vânt mai puternic, eu mă uit de la balcon dacă nu zboară acoperişul cetăţii, dacă nu ia vântul şindrila de pe acoperiş.

Apropo de restaurare, cum a decurs planificarea şi însuşi procesul de restaurare?

Ideea exista mult mai devreme. Prin 2004 apăruse un proiect al Ambasadei SUA şi eu am hotărât să participăm. Am chemat arhitecţii din oraş şi le-am spus de această idee. Mă gândeam că cel mai important lucru era hidroizolarea beciurilor şi doream să mă consult cu ei cum să o fac. Apa după ploaie se ducea toată în beciuri, când se topea zăpada, ia fel. Beciurile erau umede şi suferă şi acum. Şi am câştigat atunci, dar Ministerul Culturii ne-a spus să facem o schiţă pentru un proiect de restaurare. Am vorbit cu Sergiu Cîrja, jn tânăr student la Arhitectură, şi el a făcut primul proiect. Mie mi-a plăcut. L-am prezentat Ministerului Culturii, dar n-a fost acceptat. Când au venit proiectele transfrontaliere şi ne-au chemat la preşedintele raionului de atunci, Mircea Martâniuc, Dumnezeu să-l ierte, am luat mapa cu mine şi - înainte! Am pus pe masă mapa cu schiţa de proiect şi Consiliul Raional a riscat, a dat 100 de mii de lei pentru proiectare şi alte documente, s-a făcut, a mers mai departe şi, pas cu pas, pe unde mai greşind, pe unde corectând, am câştigat proiectul propus de mine: „Bijuterii medievale: cetăţile Hotin, Soroca şi Suceava”.

Cum s-a derulat procesul de restaurare, știu că mergeați adesea în vizită la meșteri?

Eram cam tot timpul acolo, iar oamenii lucrau cu dragoste. Mă întâlnește cineva în oraș și mă întreabă: cum lucrează ăștia, că nu se aude nimic? Cred că aștepta să audă gălăgie pe şantier. Eu îi spun că ei muncesc bine şi fiecare ştie ce are de făcut. Nimeni nu alerga să facă zarvă prin cetate sau să stea mereu în pauze de ţigară, toţi lucrau şi mai mult decât trebuie. Este vorba de echipa„lasicon”din laşi, specialişti care s-au ocupat de restaurarea cetăţilor şi bisericilor, ei munceau după proiectul întocmit de„Abral Art Product” din Chişinău. Sunt mulţumit de ce s-a făcut. Dar mai este o chestiune, acest lucru a fost făcut pentru prima dată şi multe nu s-au observat atunci. Poate că multe le-aş fi făcut altfel acum, în primul rând, nu ne-am gândit la porumbeii care au invadat cetatea. Pe timp de iarnă, acolo stau sute de porumbei, băgaţi sub căciulile cetăţii, stau acolo şi nici vântul rece nu-i ia. Nu ne-am gândit că ar fi fost bine de pus plasă dedesubt. Poate, vom face aceasta în alte proiecte. Ei nu prea au fost în cetate până la restaurare, am avut numai o familie de corbi. După ce s-au aşezat cu traiul în cetate, încetişor-încetişor, s-au terminat hulubii, le mâncau ouăle şi puii. La început am vrut să scap de corbi, şi când intram în cetate, luam o lopată şi loveam într-un fier, să-i sperii, să creadă că împuşc. Corbul zbura încetişor, se aşeza pe turn şi croncănea la mine: „Ce vrei, măi omule?”. îi zic: „Fugi de aici, că îmi faci mizerie în cetate”. El îmi spunea: „Nu tu eşti stăpânul cetăţii, ci eu sunt. Câţi ani ai să trăieşti?”, eu îi răspundeam: „Dă Doamne să ajung până la 100 de ani”. „Dar eu o să ajung la 300-400 de ani şi voi sta mai mult ca tine.” Desigur că este o glumă, dar odată cu restaurarea, familia de corbi a plecat. S-a întors peste un an de la restaurare, s-a aşezat şi m-am bucurat că vor zbura porumbeii din cetate. Dar prin luna mai au început a venit copii în cetate.

Ce ați schimba în etapa a doua de restaurare?

Aș pune uluce la toate acoperișurile, fiindcă se aduă multă apă, care curge în cetate și spală peretele. La proiectarea galeriei aș face exact așa cum arată găurile din pereții cetății. Găurile de acolo sunt pentru bârne și arată care a fost nivelul doi, nivelul trei, dar sunt și găurele mai mici, care arată unde este scara. La etajul întâi, deasupra beciurilor, zidurile le-aș face din piatră, cum a fost, iar podeaua de la etajul doi ar fi din lemn. Sus, la etajul trei, încă o podea și o hidroizolare foarte bună, ca să nu plouă în galerie. Am vrea ca în sezonul cald să avem niște expoziții în cetate și trebuie să se păstreze exponatele. Am vrea niște mici odăi ca pentru o viață de garnizoană, să refacem camera pentru străjeri și cea pentru pușcași.

După restaurare sunt voci care spun că cetatea a devenit o bijuterie istorică, dar nu mai este și o bijuterie istorică, fiindcă s-a știrbit preamult din autenticitatea ei...

La restaurare s-au zidit crenelurile demolate de vremuri, deteriorate în urma asediului din 1692, când s-au tras cu tunurile în cetate ca să se distrugă turnul de la intrare. Meşterii au ridicat crenelurile şi turnurile la cota finală. Acoperişurile iu această formă, ca şi mănăstirile din Bucovina, special pentru ca zăpada să cadă de pe ele.  Poate, streaşină trebuia să nu fie atât de lată, ci un pic mai îngustă, undeva la un metru. În rest, totul este aşezat cum trebuie. Absolut. Pur si simplu, noi ne-am deprins ani de zile să o vedem fără acoperişuri. Dar aduceţi-vă aminte de cele două acoperişuri care erau anterior, cel de la poarta de la intrare cât de urât era. Mai era unul băgat într-un turn şi nici nu se vedea, iar când ploua, apa se aduna şi curgea pe pereţi înăuntru. Acoperişurile iniţiale protejau turnurile pentru artilerie. Ele nu veneau ca turnurile engleze sub boltă sus, ca să se scurgă ploaia în afară. Dar uitaţi-vă de afară la turnuri şi nu veţi găsi ^rme de apă pe pereţii exteriori. înăuntru au apărut recent “indcă nu s-au pus ulucele. Dacă nu este bolta, înseamnă că a fost acoperiş numaidecât. Dar dacă nu era nici boltă şi nici acoperiş, atunci terasa trebuia să fie din lemn, iar lemnul se usucă şi crapă. Şi dacă dă o ploaie torenţială, într-o clipă apa ar ajunge în subsolul cetăţii, acolo unde erau depozite, nclusiv de muniţii. Am întrebat şi eu de ce streaşina-i aşa de mare şi mi-au spus că aşa se făcea la mănăstirile medievale moldoveneşti din Bucovina.

De ce turiştii care vin în Soroca, dar şi băştinaşii, ar trebui să calce pragul Muzeului local de Istorie şi Etnografie?

Exponatele din muzeu merită a fi cunoscute de toţi. De exemplu, o mică batoză de curăţat mălaiul: mulţi nu au văzut in viaţa lor aşa ceva, iar noi le spunem pentru ce este. Sau să vadă un mănunchi de cânepă, mai ales că mulţi nu ştiu ce-i asta. Să o vadă, să o pipăie şi să cunoască ce se făcea pe timpuri din ea. Sau poate un coş din paie de la Băxani şi să întrebe de unde l-am mai găsit. Sau să vadă o râşniţă adevărată de la moară, care s-a păstrat din a doua jumătate a secolului XIX. Sau un teasc cu o poveste interesantă, care are un mecanism adus de Cozma Pşenicinii din Şeptilici tocmai de la Murmansk. în 1944 bărbatul a vrut să-şi facă un teasc, a tăiat un stejar din pădure, a făcut scânduri şi le-a pus la uscat. Dar în Basarabia a venit Armata Roşie şi pe pământenii noştri i-au luat la război, inclusiv pe Cozma Pşenicinii, care nu avea nici 18 ani. Acolo, în Portul Militar din Murmansk, pământeanul nostru a găsit un fragment de la frâna trenului şi s-a gândit că-i tare bună pentru teasc. L-a luat acasă şi a făcut până la urmă acel teasc. Omul s-a trecut demult, dar fapta lui atât de nostimă a rămas. Şi mai avem multe exponate care merită a fi admirate.

De ce Soroca merită să fie nu numai centru cultural al Basarabiei, ci şi un centru turistic?

 Toată Basarabia noastră este frumoasă, nu degeaba s-a spus: „Pe un picior de plai, pe-o gură de rai...”. La noi este frumos şi iarna, şi primăvara, şi toamna, şi vara. La Soroca e raiul privighetorilor, iar lunca Nistrului e raiul lăcrămioarelor. în satul meu, când înfloresc lăcrămioareleîn pădurea Cureşniţei, lunca Nistrului miroase. Soroca ar putea fi capitala turistică a Republicii Moldova, mai ales că avem cetatea, valea Nistrului şi altele. Am putea dezvolta pescuitul în Nistru sau turismul acvatic. Potenţialul turistic al regiunii este mare, dar avem nevoie de infrastructură. Ne-ar trebui nişte campusuri turistice, nu numai hoteluri de 2, 3 sau 4 stele. Am văzut aşa ceva în Germania şi mi-a plăcut. Era o mică bucătărie şi camere cu trei-patru paturi cu două nivele. Şi câte un prosop curat la fiecare. Şi mă întreabă deseori chiar unii profesori cum ar putea veni şi dormi cu elevii la Soroca, fiindcă noi avem nu numai cetatea, ci şi mănăstirile Cosăuţi şi Rudi, mai sus este mănăstirea Călărăşeuca în Ocniţa, ei ar putea merge să vadă conacul şi parcul din Ţaul, apoi să se întoarcă şi să doarmă la Soroca.

Şi ce îndemn aveţi pentru cei care încă nu au fost la Soroca?

Veniţi şi vedeţi cetatea medievală. Cetatea Soroca este unică pentru tot spaţiul românesc. Dar nu este unică pentru civilizaţia şi cultura europeană. Ea se aseamănă cu castelele de tip normand din Marea Britanie şi din Italia - Del Monte, Restormel, Queenborough, Walmer, Deal. Aceste castele au fost construite de cavalerii normanzi. Aşa că avem aici o arhitectură atât de interesantă, care se asemănă anume prin rotunjime, sistem de apărare cu punctul slab apărat foarte bine. Veniţi la Soroca să vedeţi o arhitectură unică de la Grecia şi până la Marea Baltică. Avem şi o rugăminte - păstrarea patrimoniului. Desigur că cei care vin la Cetatea Soroca sau vizitează alte monumente nu trebuie să lase inscripţii de genul „Aici a fost Vaniuşa cu Marfuşa”. Nu ne trebuie numele prostului pe toate gardurile, iar monumentele noastre suferă de aşa ceva.

Interviu preluat din revista Moldova, martie-aprilie 2019.