Satul Balinți din Soroca

Situat la podelele unei coline împădurite, la 40 km de Soroca, sătucul Balinți este primul care salută apele Nistrului ce vin să sclade marginile cîmpiei sorocene. Lîngă sat, pe locul numit La imaș, a fost descoperită vatra unei stațiuni, care se datorează cu 40-12 mii de ani în urmă. Pe locul menționat se găsesc obiecte lucrate din cremene, oase pietrificate, cărbune de lemn etc.

Documentele ne oferă știri contradictorii privind prima mențiune oficială. Dicționarul Statistic al Republicii Moldova ne spune că satul a fost atestat documentar în anul 1609. Vladimir Nicu în lucrarea „Localitățile Moldovei în documente și cărți vechi” (Vol. I. Chișinău, 1991) precizează: la 22 septembrie 1609, cu denumirea Bainți. O asemenea concretizare se bazează probabil, pe o carte domnească de la Constantin Movilă, publicată în „Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie ”A.D. Xenopol”. Iată fragmentul:

„Ion Constantin Moghila voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al țării Moldovei. Iată a venit înaintea noastră și înaintea boierilor noștri sluga noastră Iurașco Dracea, fiul Elincăi, și s-a părît de față cu Nastea, cneaghina răposatului Macri armaș, a zis că a cumpărat bărbatul ei, Macri armaș, acel sat, o parte de la Mărica, o parte a fost a nepoatei sale, Elinca, mama lui Iurașco Dracea, pentru care a avut schimbb cu Elinca, mam lui Iurașco, și -a fost dat ei pentru aceasta a treia parte din satul Bainți”.

Sunt mai multe surse ce fac referință la toponimul Balinți. 

În anul 1861 Balinți era un sat posesionar, avea 42 de gospodării, 120 bărbați, 118 femei, o biserică ortodoxă. În 1867 satul aparținea moșierilor Anghel (Anghelache) și Mitenoc, care stăpîneau 2200 desetine de pămînt. 

În 1923 la Balinți erau 118 clădiri, 122 de menaje, 541 de locuitori, 541 de locuitori, o casă boierească locuită, o școală primară mixtă, poștă rurală, primărie. 10 ani mai tîrziu, în 1933 la Balinți erau 160 de copii de vîrstă școlară (5-16 ani), în catalog fiind înscriși 118 elevi, avîndu-i de învățători pe Grigore Medinschi și Emilia Selaghi. Școala primară nu și-a suspendat activitatea nici în anii de război. În 1943 la Balinți munceau 2 învățători - Voicu Maria și G. Mariuc.

De asemenea, mai e și satul Balinții Noi, mic sătuc situat în valea largă a Nistrului, unde fluviul își arcuiește albia ba în stînga, ba în dreapta, la 35 km de nord de centrul raional. Pe durata întregii sale existențe cătunul rămînea la numai cîteva gospodării, la 1 decembrie 1998 avînd numai 20 de case, în care mai viețuiesc 54 de suflete.

Sursa: Balinți. În: Localitățile Republicii Moldova.

Vol. 1: A-BEZ. Chișinău, S.n., 1999, pp. 214-218.