luni, 11 aprilie 2016

Gheorghe Grigoriu: poet, critic și istoric literar

S-a născut pe 16 aprilie 1936 în Soroca.
Face școala primară începută la Soroca (1943) și continuată în refugiu, la Tîrgu Jiu, încheiată în 1950, în comuna Peșteana-Jiu, jud. Gorj, apoi liceul „M. Emanuil” din București de unde este exmatriculat pentru că l-a vizitat pe Tudor Arghezi. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Cluj (1958). În timpul studenției a colaborat cu Lucian Blaga. După absolvirea facultății îndeplinește funcția de secretar al Societății de Științe Istorice și Filologice din Oradea.
Între 1959 și 1965, profesează în îvățămîntul preuniversitar la școli de diferite grade din același oraș. Ocupă postul de redactor (1965-1974) la revistele „Familia”, „Contemporanul-Ideea europeană”. Și-a luat doctoratul în litere la Universitatea din București (1975). 
A fost director al revistelor „Columna” din Tîrgu-Jiu, și „Acolada” din Satu-Mare.
A publicat volume de poezii și critică literară: „Trei nurori”, „Miron Pompiliu și Junimea”, „Rîul încinerat”, „Idei și forme” etc.


Sursa: Gheorghe Grigoriu. În: Calendar Național 2016. Chișinău, S.n., 2016, p. 134.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu