sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Poetul şi publicistul Petru Zadnipru

Poet, publicist  şi traducător.
S-a născut la 13 ianuarie 1927, la Sauca, Soroca. A decedat la 23 septembrie 1976 la Chişinău. Şi-a făcut studiile la Şcoala agricolă din Soroca, paralel urmează şi şcoala serală. A absolvit Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din moldova (1952). A făcut doctoratul la Institutul de Istorie, Limbă şi Literatură a  Academiei de Ştiinţe din Moldova. Pe parcursul mai multor ani a activat în calitate de redactor la diverse reviste. A îndeplinit funcţia de secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1963-1971). A fost preşedinte al Comitetului de conducere al Societăţii republicane Prietenii cărţii (1972-1975).
Debutul editorial îl începe în anul 1952 cu volumul de versuri Luminile cîmpiei. A publicat volumele Lume, dragă lume... (1962), Gustul pîinii (1964), Mi-e dor (1971), Mă caut (1976) etc. Şi-a adus contribuţia la dezvoltarea literaturii pentru copii, fapt demonstrat prin cărţile Ilie-căciulie (1956), Tabloul fără un colţ (1956), Spionul (1964) etc.

Sursa: Petru Zadnipru. În: Calendar Naţional 2012. Chişinău, S.n., 2011, pp. 30-31.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu