„Acei 22 de ani de viață națională în cadrul statului român au dus la progrese enorme pe terenul cultural, social și economic. Analfabetismul, această rușine a stăpânirii țariste, aproape dispare. Reforma agrară făcută în mod egal pentru toate naționalitățile duce la o înflorire a economiei rurale, iar minoritățile din Basarabia se bucură de drepturi de care nu s-au bucurat niciodată sub Ruși. Dovada este că, cu toată propaganda comunistă prin numeroși agenți, prin crearea Republicei moldovenești, care de altfel este un indiciu că elementul românesc este predominant chiar între Nistru și Bug, prin înființarea postului de radio-emisiune pentru aceleași scopuri de la Tiraspol, n-a dat rezultate; în Basarabia a domnit liniște perfectă.
Iar numeroasele alegeri libere din Basarabia, care au avut un caracter cu adevărat plebiscitar pentru această provincie, cu mulți deputați minoritari, au fost o confirmare strălucită a sentimentelor bune pentru România ale întregii populații din Basarabia”. Protestul d-lui prof. Ștefan Ciobanu, rostit la ședința comisiunilor Afacerilor Streine a Camerei și Senatului, în ședința din 2 Iulie 1940.
Considerând modernitatea/modernizarea drept un amplu şi complex proces de reevaluare a ierarhiei valorilor, a instituţiilor care însoţesc sau preced o creştere social-economică, dar şi un progres intelectual remarcabil1, putem afirma că anul 1918 a constituit nu numai momentul decisiv în făurirea statului naţional unitar român, prin includerea în componenţa sa a tuturor teritoriilor româneşti aflate până atunci sub dominaţie străină, ci a marcat, totodată, intrarea întregului continent european într-o etapă istorică nouă şi total diferită de perioada antebelică. Aceasta, deoarece în acel an s-a pronunţat sentinţa definitivă în uriaşul proces istoric dintre stat şi naţiune care, deschis de decenii, s-a judecat în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris din 1919-1920. „Asistăm – menţiona în acest context sociologul Dimitrie Gusti – la înscrierea unui însemnat capitol în istorie: la o înmormântare şi la o înviere. Statul vechi, veşnic agresiv şi cuceritor, bazat, înlăuntru şi în afară, pe simpla putere brutală, a murit, iar statul nou, întemeiat pe o idee, pe ideea naţională şi democratică, i-a luat locul”.
Începutul modernizării
Cu referire la România şi, în egală măsură la Basarabia de după Primul Război Mondial, dezvoltarea social-economică, politică şi culturală a decurs în cadrul unui efort prin care s-a încercat „arderea etapelor” parcurse pe drumul modernizării de către statele Europei Occidentale; efortul a fost încununat cu succese incontestabile în varii domenii de activitate, dar a determinat şi o asimilare incompletă, iar uneori chiar distorsionată, a unor aspecte fundamentale ce caracterizau societăţile ţărilor dezvoltate.
Articolul a fost scris de istoricul Nicolae Enciu pentru historia.ro.
