luni, 4 aprilie 2016

Actorul Andrei Sochircă

Andrei Sochircă s-a născut la 13 decembrie 1959, în satul Dubna, Soroca. Marea pasiune pentru teatru a căpătat-o de mic copil, cînd teatrele aveau turnee prin localitățile din țară. Știa cu cîteva luni înainte că va veni teatrul în sat. Atunci s-a îndrăgostit de teatru și a hotărît ca va fi actor. Este absolvent al Şcolii Superioare de Teatru „Boris Şciukin" din Moscova. I-a avut ca profesori pe discipolii lui Stanislavski și ai lui Vahtangov.

Andrei Sochircă își începe cariera actoricească la Teatrul „Luceafărul", după care, împreună cu colegii săi de generaţie, pun bazele Teatrului „Eugene Ionesco", iar în 2005 se angajează în trupa Teatrului Naţional „Mihai Eminescu". „Teatrul ajută lumea să evadeze din cotidian, să uite preț de două ore tot ceea ce-l doare. Să călătorească în spațiu și timp, să simtă mirosul pâinii coapte ca la bunica, sau să alerge prin lanul de maci roșii. Asta e frumusețe inegalabilă a teatrului, care umbrește orice film, orice bestseller. Pentru că spectacolul e viu, respiră, aici, acum, pentru oameni", - spune actorul.

Pe parcursul activităţii sale a primit numeroase premii. Printre cele mai importante sunt: Premiul „Cel mai bun rol masculin" pentru rolul lui Henric al IV-lea, UNITEM (2005), Premiul „Cel mai bun rol masculin" pentru rolul Poetului din spectacolul „Daţi totul la o parte, ca să văd", UNITEM (2007), Premiul „Cel mai bun rol masculin"la Festivalul„One man show", Romînia (2005).

Andrei Sochircă se face remarcat cu roluri absolut senzaţionale în „Cîntăreaţa cheală", „Aşteptîndu-l pe Godot", „Pescăruşul". Maturitatea artistică a actorului survine odată cu „Maestrul şi Margareta" şi „Cavalerul Tristei Figuri" la „Mihai Eminescu".

Konstantin Stanislavski spunea că pentru a reuși își trebuie 1% de talent și 99% de muncă. Actorul Andrei Sochircă are însă o altă teorie: „Unui actor îi trebuie 50% de susținere din partea publicului și pe urmă vin și celelalte".

Andrei Sochirca, este și organizatorul Campionatului de bancuri, care s-a desfășurat pentru prima dată la 1 aprilie 2013.

În ultimii ani, colaborează intens cu compania teatrală „Teatro di Castalia". Andrei Sochircă se declară liber profesionist şi spune că este dispus să colaboreze cu orice teatru care este în măsură să-i propună un rol serios.

Sursa: Actorul Andrei Sochircă [online] [citat 3.04.2016]. Disponibil : http://www.moldovenii.md/md/people/1006
Sursa imaginii: rasputin.md

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu