La depărtare de 17 km de Soroca, sub culmile unui deal, înconjurat de mănoase cîmpii răzești, se întînde așezarea Băcsanilor, un sat vechi moldovenesc, care a dat mai mulți luptători pentru trezirea sentimentului național, adormit în unele părți de tendințele de rusificare. Unul dintre aceștia fost avocatul Emanuil Gabriliță (1847-1910), coborîtor din vechea familie de boieri Boldur care, în decursul vremurilor, s-a schimbat în cea de Gavriliță [1].
S-a născut la 18 august 1847, la Nicorești, județul Soroca, pe moșia părinților săi Gheorghe și Zamfira Gavriliță. Originea acestei familii își are rădăcinile din timpul lui Alexandru cel Bun, și anume la 1401. Ea se trage de la Boldur Vel Vornic [2]. Numele de familie a fost schimbat de „Gavriliță Vel Vornic”, fiul lui Costache. În felul acesta a mers arborele genealogic pînă la Todirașcu, care este și străbunicul lui Emanuil Gavriliță.
Gavriliță a încercat să-și schimbe numele în cel de Boldur, însă grijile familiei precum și cele publice l-au împiedicat să-și îndeplinească dorința
Studiile secundare le-a făcut la Chișinău, la liceul nr. 1, iar cele universitare la Moscova, fiind licențiat în drept. Pregătirea juridică și-a perfecționat-o la Viena și apoi la Berlin.
Întors în țară, a fost ales în 1875, de către adunarea Zemstvei județene Soroca, judecător de pace, rămînînd în această calitate pînă în 1883.
Începînd de la 1886 se dedică avocaturii, pe care o profesează pînă la sfîrșitul vieții sale. În această calitate lucrează vreo 6 ani la Iampol, oraș pe malul Nistrului, în Podolia, și nu departe de satul Băcsani, de care nu vroia să se despartă. Ogorul părintesc îl atrăgea și totdeauna găsea mîngîiere și bucurie, care se afla în mijlocul alor săi.
A crescut la părinții săi din Nicorești, alături de 3 frați și 2 surori. Cele mai frumoase amintiri i-au rămas în legătură cu satul natal și copilăria. Din păcate, frații și surorile au murit relativ tineri. AStfel, Emanuil rămîne singur să poarte numele familial. Moartea soției sale i-a sporit mult durerea, căci din dragoste față de fosta tovarășă de viață a făgăduit că nu se va recăsători, spre a feri copiii de iubirea îndoielnică a unei mame vitrege. Și-a îndreptat atenția asupra celor patru copii ai săi, fiind pentru ei un părinte înțelegător.
În Chișinău a locuit pe strada Cuznecinaia, nr. 32, astăzi strada Ion Heliade Rădulescu, într-o căsuță modestă, cu o grădiniță cu flori multe și foarte îngrijite. Este un admirator al florilor. Pasiunea lui se extindea și asupra pisicilor și cîinilor. Dacă pleca în provincie pentru un timp mai îndelungat, nu uita să lase pe masă un bilet: „Nu uitați să udați florile”. Mai era pasionat de călătorii și lectură. Citea foarte mult cărți de specialitate sau de filosofie; alt gen de literatură nu-l atrăgea.
Din Iampol, trece, în anul 1894, la Chișinău unde, a dată cu profesiunea sa, activitatea națională ia un avînt i mai amre. Intră în legături cu oamenii învățați din Iași; în special întreține strînse legături cu C. Stere. Întreprinde cîteva călătorii la Petersburg, în anii 1902-1903, pentru a obține aprobarea de a edita un ziar în limba română. Cererea fiindu-i respinsă, solicită aprobarea guvernului rus pentru a scoate o revistă săptămînală gospodărească pentru popor. Dar și această încercare e fără succes.
Activitatea națională a lui Gavriliță se încadrează de minune în mișcarea de redeșteptare națională, provocată de revoluția rusă din 1905.
A decedat în ziua de 10 iunie 1910 în casa bătrînească din satul Băcsani.
Cu prilejul jubileului de 25 de ani de la apariția ziarului „Basarabia”, s-a hotărît ridicarea unui bust lui Gavriliță, la Chișinău.
Începînd de la 1886 se dedică avocaturii, pe care o profesează pînă la sfîrșitul vieții sale. În această calitate lucrează vreo 6 ani la Iampol, oraș pe malul Nistrului, în Podolia, și nu departe de satul Băcsani, de care nu vroia să se despartă. Ogorul părintesc îl atrăgea și totdeauna găsea mîngîiere și bucurie, care se afla în mijlocul alor săi.
A crescut la părinții săi din Nicorești, alături de 3 frați și 2 surori. Cele mai frumoase amintiri i-au rămas în legătură cu satul natal și copilăria. Din păcate, frații și surorile au murit relativ tineri. AStfel, Emanuil rămîne singur să poarte numele familial. Moartea soției sale i-a sporit mult durerea, căci din dragoste față de fosta tovarășă de viață a făgăduit că nu se va recăsători, spre a feri copiii de iubirea îndoielnică a unei mame vitrege. Și-a îndreptat atenția asupra celor patru copii ai săi, fiind pentru ei un părinte înțelegător.
În Chișinău a locuit pe strada Cuznecinaia, nr. 32, astăzi strada Ion Heliade Rădulescu, într-o căsuță modestă, cu o grădiniță cu flori multe și foarte îngrijite. Este un admirator al florilor. Pasiunea lui se extindea și asupra pisicilor și cîinilor. Dacă pleca în provincie pentru un timp mai îndelungat, nu uita să lase pe masă un bilet: „Nu uitați să udați florile”. Mai era pasionat de călătorii și lectură. Citea foarte mult cărți de specialitate sau de filosofie; alt gen de literatură nu-l atrăgea.
Din Iampol, trece, în anul 1894, la Chișinău unde, a dată cu profesiunea sa, activitatea națională ia un avînt i mai amre. Intră în legături cu oamenii învățați din Iași; în special întreține strînse legături cu C. Stere. Întreprinde cîteva călătorii la Petersburg, în anii 1902-1903, pentru a obține aprobarea de a edita un ziar în limba română. Cererea fiindu-i respinsă, solicită aprobarea guvernului rus pentru a scoate o revistă săptămînală gospodărească pentru popor. Dar și această încercare e fără succes.
Activitatea națională a lui Gavriliță se încadrează de minune în mișcarea de redeșteptare națională, provocată de revoluția rusă din 1905.
A decedat în ziua de 10 iunie 1910 în casa bătrînească din satul Băcsani.
Cu prilejul jubileului de 25 de ani de la apariția ziarului „Basarabia”, s-a hotărît ridicarea unui bust lui Gavriliță, la Chișinău.
Despre biografia lui Emanuil Gavriliță mai puteți citi în volumul I al Basarabiei necunoscute de Iurie Colesnic, dar și aici.
Note:
[1] Notele biografice ni le-a pus la îndemînă dna Antonina Cioflec, născută Gavriliță, fiica răposatului.
[2] Spița neamului Boldur Vel Vornic de dna Antonina Cioflec.
Sursa: Emanuil Gavriliță. În: VATAMAN, Paul. Figuri sorocene. Chișinău, Știința, 1993, pp. 19-35.
Sursa imaginii: www.timpul.md
Sursa: Emanuil Gavriliță. În: VATAMAN, Paul. Figuri sorocene. Chișinău, Știința, 1993, pp. 19-35.
Sursa imaginii: www.timpul.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu